BNS îl acuză pe directorul Poştei Române de presiuni: „Mii de salariați sunt vizați de schimbare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocul Național Sindical îi avertizează pe angajații Poștei Române să nu semneze noile fișe de post și încadrările impuse de directorul companiei, Valentin Ștefan, decizia, luată unilateral, fiind considerată ilegală.

Factorii poştali ar putea deveni "curieri". FOTO: arhivă

Luni, 20 octombrie, Blocul Național Sindical (BNS) a transmis un apel către lucrătorii Poștei Române, prin care îi îndeamnă să nu semneze solicitarea directorului general Valentin Ștefan de modificare a fișelor de post. Într-o înștiințare emisă pe 15 octombrie 2025, conducerea companiei a anunțat că, începând cu 1 noiembrie 2025, „salariații cu activitate de distribuire - factori poștali - urban/ rural, agenți poștali vor semna fișe de post aferente funcției de «curier poștal»”.

„Nu dați curs solicitării managerului Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan!

În data de 15 octombrie 2025, directorul general al companiei a transmis o înștiințare conform căreia începând cu data de 1 noiembrie 2025, „salariații cu activitate de distribuire - factori poștali - urban/ rural, agenți poștali vor semna fișe de post aferente funcției de «curier poștal».” Mii de salariați din Poșta Română sunt vizați de schimbare”, se arată în comunicatul BNS.

BNS susține că această schimbare reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă şi este ilegală.

„Blocul Național Sindical informează că lucrătorii Poștei Române sunt angajați ai companiei în baza unor contracte individuale de muncă. Încadrarea acestora pe funcție se face în baza contractelor individuale de muncă. Acestea nu pot fi modificate unilateral! Schimbarea încadrării și a fișei postului reprezintă o modificare a unui element esențial a contractului individual de muncă.

Potrivit art. 41, alin.(1) din Codul muncii, modificarea contractului individual de muncă NU se poate face decât CU ACORDUL PĂRȚILOR (adică, doar cu acordul dumneavoastră!)  și nu se poate impune salariatului de către angajator!

Prin schimbarea încadrării dintr-o meserie/ calificare în alta, în realitate vă veți transforma în angajați necalificați și atunci orice obligație a angajatorului de a vă plăti mai bine dispare!”, susţin reprezentanţii sindicaliştilor.

În plus, BNS subliniază că modificarea funcției din „factor poștal” și „agent poștal” în „curier poștal” nu are corespondență oficială în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).

„Totuși, un manager (inter)stelar ca domnul Ștefan ar trebui să știe că în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) nu există nicăieri ocupația de «curier poștal». Ceea ce vrea directorul general este ca dumneavoastră, salariații vizați, să vă încolonați și să acceptați să renunțați de bunăvoie (sau la presiunea șefilor) la ocupații recunoscute oficial și care ar trebui plătite mai bine decât ocupații fantomă, inventate de directorul Valentin Ștefan!”, mai acuză sindicatul.

„Prin schimbarea încadrării dintr-o meserie/ calificare în alta, în realitate vă veți transforma în angajați necalificați și atunci orice obligație a angajatorului de a vă plăti mai bine dispare!”, sunt avertizaţi angajaţii Companiei Poşta Română.

Consultarea sindicatului este obligatorie

BNS reamintește conducerii Poștei că, potrivit Legii 467/2006, este obligatorie informarea și consultarea reprezentanților salariaților înainte de orice decizie ce afectează structura posturilor sau raporturile de muncă:

„BNS reamintește Consiliului de Administrație, cât și directorului general Ștefan că potrivit Legii 467/2006 este obligatorie informarea și consultarea reprezentanților salariaților (în cazul de față SLPR) înainte de a lua orice decizie ce ar putea conduce la modificări privind organizarea muncii, în structura posturilor sau în raporturile de muncă, iar acestora trebuie să li se permită să formuleze un punct de vedere fundamentat asupra modificărilor propuse”, se arată în comunicatul citat.

Logo de 48.000 de euro şi campanii publicitare

BNS îi reproșează directorului  Companiei Poşta Română, Valentin Ștefan, că încearcă să facă economii pe seama angajaților, în timp ce alocă fonduri uriaşe pentru publicitate.

„Așa vreți să faceți economie la Poșta Română, domnule director? Pe spatele lucrătorilor? Dar când ați semnat achiziția unui amărât de logo cu 48 de mii de euro nu v-ați mai gândit la bugetul companiei? Sau atunci era bine? Sau atunci când ați pus deoparte sume pentru promovarea companiei în mass-media (de parcă ditamai compania mai avea nevoie de publicitate) v-ați gândit la reduceri de cheltuieli? Nu, nu v-a păsat! Vă spunem noi!”, acuză sindicatul, care susţine că scopul real al schimbării încadrării în muncă este protejarea conducerii în fața controalelor Inspecției Muncii, deoarece mulți angajați ar trebui să fie plătiți la un nivel mai mare decât salariul minim.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri