57 de municipii și 146 de orașe din România nu mai respectă criteriile minime de populație. Ce economii poate face statul prin retrogradarea lor

0
Publicat:

Ministerul Dezvoltării analizează rangul localităților din România. O reclasificare potrivit numărului de locuitori ar putea reduce posturi și salarii în administrațiile locale, acolo unde nu sunt deja corelate.

Recensământ populație FOTO: Inquam Photos

Analiza este deja finalizată, iar ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat că aceasta se bazează pe datele ultimului recensământ și pe criteriile prevăzute de legea privind Planul de Amenajare a Teritoriului Național. Potrivit ministrului, aproape jumătate dintre municipiile și o mare parte dintre orașele din țară nu mai îndeplinesc pragurile legale de populație, scrie Mediafax.

„La Ministerul Dezvoltării am realizat o analiză strict profesională, fără criterii politice, bazată pe Legea 351 privind Planul de Amenajare a Teritoriului Național. Din cele 103 municipii, 57 nu mai respectă criteriul de 40.000 de locuitori, iar din cele 216 orașe, 146 sunt sub pragul de 10.000 de locuitori”, a declarat ministrul vineri, la Sebeș, pentru Alba24.

Numărul de locuitori dictează limitele maxime ale salariilor

O reclasificare administrativă, conform numărului real de locuitori – prin care unele municipii ar putea fi reîncadrate ca orașe, iar o parte dintre orașe să devină comune – are efecte directe asupra organigramelor din primării și asupra nivelului salariilor, acolo unde acestea nu au fost deja corelate cu populația actuală.

Potrivit Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, indemnizațiile primarilor și viceprimarilor se calculează prin aplicarea unui coeficient stabilit în funcție de numărul de locuitori ai localității la salariul de bază minim brut pe țară. În același timp, salariile angajaților din aparatul de specialitate al primarului nu pot depăși nivelul indemnizației viceprimarului, conform prevederilor legale în vigoare. Cu alte cuvinte, numărul de locuitori dictează limitele maxime ale salariilor.

În cazul unei reclasificări administrative – de exemplu, atunci când un municipiu este reîncadrat ca oraș – salariile și indemnizațiile personalului din aparatul administrativ se ajustează corespunzător noii categorii de localitate, în limitele maxime stabilite de lege, dacă primăria nu a operat anterior actualizările în funcție de numărul real de locuitori. Dar există și localități care, în urma creșterii populației, ar putea fi promovate la rang de oraș sau municipiu, cu efect invers.

Analiza, bazată pe recensământ

De asemenea, reclasificarea are impact și asupra numărului maxim de posturi din aparatul de specialitate al primarului, întrucât normativul de personal se stabilește în funcție de populația unității administrativ-teritoriale, conform prevederilor Codului administrativ și actelor subsecvente.

Cseke Attila a subliniat că, în prezent, analiza este „strict profesională, realizată fără a lua în considerare niciun alt criteriu decât cele tehnice și legale”, fiind efectuată în principal pe baza datelor din Recensământul Populației.

Totuși, oficialul a recunoscut că există „o diferență semnificativă între statutul administrativ actual și realitatea demografică reflectată în datele oficiale”.

Schimbarea rangului localităților se face doar prin lege

Trecerea unei localități la un rang superior se realizează doar la inițiativa autorităților locale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național. Procedura presupune adoptarea unei hotărâri a consiliului local, organizarea unui referendum local pentru consultarea populației, transmiterea solicitării către Guvern, care analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în anexa legii (număr de locuitori, infrastructură, servicii publice, dezvoltare economică etc.), și adoptarea unei legi speciale de către Parlamentul României, prin care se aprobă noul statut administrativ.

Retrogradarea unei localități la un rang inferior se poate realiza, însă, atunci când se constată că aceasta nu mai îndeplinește criteriile legale pentru menținerea statutului actual, numărul de locuitori fiind unul dintre principalele criterii. Deși legea nu prevede un mecanism automat de schimbare a rangului, Ministerul Dezvoltării monitorizează periodic indicatorii locali (număr de locuitori, dotări, infrastructură etc.) și poate propune inițierea unui proiect de lege de reclasificare atunci când se constată neîndeplinirea condițiilor legale.

O decizie cu miză politică și economică

Constatările ministrului Attila Cseke arată că un număr semnificativ de orașe și municipii nu mai respectă de mult timp criteriile demografice minime prevăzute de lege, însă nu au fost inițiate demersuri legislative de reclasificare.

Motivele sunt în principal politice, dar și economice. Retrogradarea unui oraș la statut de comună, de exemplu, este o decizie sensibilă, percepută de populație ca o pierdere de statut, iar pierderea rangului urban ar putea afecta accesul la programe de finanțare guvernamentală sau europeană.

Mai multe pentru tine:
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025: Cele mai mari reduceri la jucării pe Noriel
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă