Românii, în topul consumatorilor de alcool din Europa. Cum explică psihiatrii acest viciu cu riscuri imense pentru tineret

0
Publicat:

Românii sunt în topul Europei când vine vorba despre consumul de alcool. Un studiu realizat în anul 2023, în 189 de ţări, arată că România ocupă locul 14 la consumul mediu de băuturi alcoolice.

Alcoolul, încercat de la vârste tot mai scăzute SURSĂ FOTO Shutterstock

Tot aceste statistici spun că un român consumă, în fiecare an, aproximativ 11 litri de alcool, iar acest lucru este îngrijorător din punct de vedere medical, susţin medicii. Specialiştii susţin că şi cantităţile mici de alcool, consumate des, pot avea efecte negative asupra sănătăţii.

Românii consumă alcool de mici

Conform psihiatrilor, consumul de alcool debutează de la vârste tot mai fragede. Astfel, tot mai mulți adolescenți români ajung să consume alcool fie pentru a se distra, fie din dorința de a se integra în anumite grupuri. Numai că, avertizează specialiștii, ei nu conștientizează cât de gravă este dependenţa de alcool şi cât de mică este distanţa de la distracţie la o problemă reală.

Foarte multe studii au demonstrat că, atunci când vorbim despre minori, consumul de alcool, chiar dacă este în cantităţi mici, poate creşte riscul unei dependenţe. Astfel, de exemplu, dacă vârsta la care s-a consumat alcool prima dată este de 14 ani, riscul de a dezvolta o dependenţă este mult mai mare decât la o persoană la care vârsta de consum iniţial este de 19 ani. Consumul ridicat de alcool de la vârste fragede poate avea un efect ireversibil asupra creierului, perturbând capacitatea de învăţare, dar şi memoria tinerilor. Astfel, se poate ajunge şi la probleme psihologice şi creşte probabilitatea ca acel tânăr să abuzeze de alcool tot restul vieţii”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru.  

Educarea tinerilor, singura soluţie

La nivel mondial, limitele de vârstă variază de la o ţară la alta. Astfel, putem găsi limite cuprinse între 16 şi 25 de ani. Cu toate acestea, de multe ori, tinerii găsesc mijloace prin care să achiziţioneze băuturi alcoolice. Astfel, susţin specialiştii, prevenirea consumului de alcool la minori ar putea fi responsabilitatea părinţilor, a familiei şi a colegilor, întrucât aceste persoane au cea mai mare influenţă asupra adolescenţilor.

Familia, colegii şi prietenii sunt câţiva factori foarte importanţi în prevenirea consumului de alcool în rândul tinerilor. Astfel, trebuie ca tinerii să primească o educaţie corespunzătoare, de la vârste fragede, în ceea ce priveşte consumul de alcool. În copilărie, părinţii sunt modelul. În adolescenţă apare presiunea integrării în societate, iar atunci prietenii şi colegii încep să joace un rol foarte important”, încheie medicul ieşean.  

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim