Video Doar 20 de tipuri de antibiotice vor putea fi eliberate fără rețetă, pentru 48 de ore

0
Publicat:

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Adriana Pistol, a transmsis că din cele 82 de antibiotice incluse în anexa ordinului care vizează diminuarea consumului excesiv al acestora doar 20 vor putea fi eliberate în farmacii, în regim de urgenţă, pentru 48 de ore. Mai exact, doar cele care nu sunt susceptibile de a provoca rezistenţă la antimicrobiene.

Într-o conferință de presă, Adriana Pistol a adus noi precizări legate de ordinul care reglementează eliberarea antibioticelor pentru diminuarea consumului excesiv. Aceasta a subliniat că este nevoie de o limitare a consumului antibiotice, în condiţiile în care, în ultimii 10 ani, ţara noastră s-a aflat pe primele locuri la acest capitol între statele Uniunii Europene. În 2022, ţara noastră s-a situat pe locul al doilea în Europa, după Grecia, a precizat Pistol, conform Agerpres.

La nivelul indicatorilor care sunt calculaţi la nivel global, (...) România are un indicator de 26/1.000 de locuitori pe zi, ceea ce înseamnă că dintr-o mie de locuitori 26 iau zilnic un antibiotic, ceea ce în Uniunea Europeană se întâmplă numai în 16 cazuri din 1.000 de locuitori. Deci, consumul de antibiotice este foarte mare. Antibioticele de prima linie, cele care ar produce, cel mai puţin posibil, rezistenţă, ar trebui utilizate cel mai des în detrimentul celor din clasele care sunt susceptibile să producă foarte uşor rezistenţă. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pentru anul 2023 ar trebui ca fiecare stat să atingă un minimum de 60% din tot consumul total de antibiotice pentru cele de primă linie. (...) În România, utilizarea antibioticelor de primă linie (...) a scăzut şi a crescut consumul antibioticelor din alte clase care pot să producă rezistenţa la antimicrobiene", a explicat secretarul de stat.

Secretarul de stat a evidențiat că rezistența la antibiotice este „o mare problemă de sănătate publică”, iar unii specialiști sunt de părere că dacă nu vor fi luate măsuri, de aici va proveni „viitoarea pandemie”.

Conform estimărilor OMS, există foarte mari 'şanse' ca rezistenţa antimicrobiană să devină prima cauză de mortalitate, estimându-se undeva la peste 10 milioane. (...) A venit timpul ca, pentru prima dată şi în România, să reglementăm şi modalitatea în care sunt utilizate aceste antibiotice în ambulatoriu. (...) Prin urmare, acest Ordin al ministrului Sănătăţii nu face decât să ajute la monitorizarea consumului de antibiotice în sistem ambulator, pentru că în sistemul spitalicesc acest lucru este posibil, având date de la Casa Naţională de Sănătate. Ordinul impune o raportare a antibioticelor eliberate pe coduri de boală", a precizat Adriana Pistol.

Potrivit ordinului, în farmacii, se pot elibera, în regim de urgență, doza pentru 48 de ore pentru antibiotice de primă linie în baza unei declaraţii pe proprie răspundere a pacientului, potrivit căreia nu a mai solicitat, din altă parte, doza de urgenţă.

La rândul ei, directorul Direcţiei Farmaceutice şi Dispozitive Medicale din Ministerul Sănătăţii, Monica Negovan, a menționat că, în prezent, funcţionează un sistem electronic de raportare, uzitat de toate farmaciile din România încă din 20016, care "va fi actualizat prin introducerea unor date noi, în dreptul fiecărui medicament, care face parte integrantă din acest ordin", potrivit sursei citate anterior. Conform Adrianei Pistol, actualizarea sistemului se va realiza de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

O să avem nişte date şi vom analiza consumul. (...) Pe de altă parte, încercăm să dezvoltăm, în perioada următoare, un sistem de eliberare electronică a medicamentelor. Când se va dezvolta sistemul de prescripţie electronică şi în afara sistemului de compensare, atunci, vom vedea în timp real CNP care a ridicat din altă farmacie acel medicament. Nu există încă un termen pentru acest sistem. De aceea, există declaraţia pe propria răspundere. Ne bazăm pe responsabilitatea pacientului că, în cazul unui episod acut, (...) se prezintă la farmacie şi nu a ridicat din altă farmacie", a anunțat Monica Negovan.

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii a emis o nouă metodologie de monitorizare a prescrierii şi de raportare a eliberării medicamentelor antibiotice şi antifungice de uz sistemic, în contextul riscurilor generate de utilizarea excesivă a acestora. Astfel, farmaciile vor avea obligaţia să raporteze zilnic toate medicamentele din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic eliberate, iar prescripţiile medicale se vor reţine în farmacie şi, la nevoie, se vor putea elibera fracţionat doar în cadrul aceleiaşi unităţi, fără a depăşi cantitatea totală prescrisă. Marți, 23 ianuarie, oficialii au transmis că nu se impune niciun model special de formular. De asemenea, a fost redus termenul anunțat inițial pentru eliberarea antibioticelor fără rețetă de la 72 de ore la 48 de ore.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică