Colegiul Medicilor cere autorităţilor „soluţii şi măsuri viabile” pentru ca serviciile medicale să poată fi asigurate în Prahova
0Colegiul Medicilor din România cere autorităţilor „soluţii şi măsuri viabile” pentru ca serviciile medicale să poată fi asigurate în Prahova, județ afectat de lipsa apei.
Colegiul Medicilor din România anunţă că prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele organismului, a avut o discuţie cu preşedintele Colegiului Medicilor Prahova, dr. Petrovici Mihaela, abordând dificultăţile întâmpinate în judeţ ca rezultat al deficitului de apă potabilă, scrie News.ro.
„Apa reprezintă un element esenţial, având, în acelaşi timp, o importanţă primordială pentru întreaga comunitate. Este esenţial să subliniem că, pe lângă spitalele din jud. Prahova, criza apei afectează în mod direct şi cabinetele medicilor de familie şi de ambulatoriu”, au transmis reprezentanţii Colegiului Medicilor.
Potrivit acestora, Cătălina Poiană a evidenţiat importanţa dialogului la nivel local între Colegiul Medicilor Prahova şi Direcţia de Sănătate Publică Prahova, instituţii ce sunt implicate pentru sprijinul unităţilor medicale afectate.
„Colegiul Medicilor din România solicită autorităţilor competente să identifice soluţii şi măsuri viabile pentru ca activitatea medicală să se desfăşoare şi să poată fi acordată în condiţii optime pacienţilor din judeţul Prahova, indiferent de categoria unităţilor”, au mai transmis reprezentanţii organismului profesional.
Peste 107.000 de oameni sunt afectaţi de lipsa apei potabile, dar şi instituţii, şcoli şi unităţi sanitare.
Amintim că premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 4 decembrie, la Viena, cu privire la criza apei potabile din Dâmboviţa şi Prahova, că se lucrează la soluţii, în aşa fel încât, până luni, consumatorii din zonă să poată beneficia de apă. Șeful Guvernului a subliniat că responsabilii pentru actuala situație vor fi trași la răspundere.