Canicula, dușmanul persoanelor cu boli cardiovasculare

0
Publicat:

Temperaturile sufocante revin în forță, de miercuri, la fel și instabilitatea atmosferică.

Foto: Shutterstock

În Capitală, atât miercuri, cât și joi, disconfortul termic va fi accentuat; temperatura maximă se va situa între 35 și 37 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 20-22 de grade Celsius. Temporar, miercuri, se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Canicula suprasolicită inima 

Temperaturile extreme pot aduce probleme serioase pacienților cu boli cardiovasculare. „Atunci când o persoană se expune la temperaturi ridicate, în zilele de caniculă, organismul – pentru a efectua termoreglarea (menținerea temperaturii constante) – suprasolicită aparatul cardiovascular prin creșterea debitului cardiac și prin scăderea tensiunii arteriale, prin intermediul vasodilatației“, explică dr. Anca Simona Tâu, medic primar cardiolog, doctor în medicină.

O consecință principală a expunerii la soare este deshidratarea – adică eliminarea unor cantități mari de apă și electroliți, secundar transpirației excesive, care ar trebui evitată printr-o hidratare eficientă. „Totodată, o mare parte a pacienților cu boli cardiovasculare au în medicație diuretice, în vederea eliminării excesului de apă. Acestea, alături de expunerea la temperaturi extreme, reprezintă un alt factor al deshidratării“, adaugă medicul cardiolog.

Potrivit specialistului, un alt risc al persoanelor cu boli cardiovasculare este cel al oscilațiilor tensionale și al decompensării bolilor cardiace. În aceste condiții, recomandările includ evitarea expunerii la soare în perioadele critice ale zilei, respectiv între orele 11.00 și 18.00. Adăpostirea în spații răcoroase, eventual cu aer condiționat; consum ridicat de lichide, fructe și legume. Trebuie evitate alcoolul, cofeina – acestea agravând deshidratarea.

Sunt de preferat îmbrăcămintea lejeră, din bumbac, acoperirea capului cu pălărie sau șapcă de culoare deschisă, utilizarea cremelor cu factor de protecție UV.

De evitat sunt și activitățile fizice în aer liber în zilele caniculare. Medicul recomandă bolnavilor cardiaci să nu-și schimbe medicația cardiovasculară decât cu acordul medicului curant.  

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală