Alexandru Rafila: Spitalele de la Cluj și Iași vor fi probabil dintre cele mai avansate spitale din Uniunea Europeană VIDEO

0
Publicat:

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că spitalele regionale de urgență de la Cluj și Iași vor fi cele mai avansate din România, și chiar unele din cele mai avansate din Uniunea Europeană. 

La Palatul Victoria, a avut loc ceremonia de semnare a declanşării fazei întâi pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi şi a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. Eveniment la care a participat și premierul Marcel Ciolacu. Cu această ocazie, Alexandru Rafila a evidențiat importanţa pregătirii resursei umane, astfel încât tinerii medicii să poată lucra în aceste spitale, potrivit Agerpres. 

Vor fi cu siguranţă cele mai avansate spitale din România şi probabil că unele dintre cele mai avansate spitale din Uniunea Europeană, ca şi nivel de furnizare a serviciilor, deservind zona Moldovei, zona Transilvaniei şi Oltenia. Bucureştiul, de exemplu, care are multe spitale de urgenţă, poate să facă faţă în alt mod, dar cu siguranţă şi în Bucureşti e nevoie de noi instituţii spitaliceşti care să corespundă acestor standarde de calitate a îngrijirii pacienţilor", a afirmat Alexandru Rafila. 

Totodată, ministrul a precizat că la sfârșitul anului 2021, atunci când a preluat portofoliul de ministru, toate cele trei proiecte pentru spitalele regionale aveau doar studii de fezabilitate, fără să fie realizate procedurile pentru întocmirea studiilor tehnice. Redactarea proiectelor tehnice pentru cele trei spitale a durat aproximativ un an, iar ulterior au fost finalizate licitaţiile pentru începerea propriu-zisă a construcţiilor la Cluj şi la Iaşi. De altfel, acelaşi lucru se va întâmpla "în perioada imediat următoare" şi pentru spitalul de la Craiova, a mai spus ministrul Sănătăţii. Termenul de execuţie pentru spitalele regionale este de 48 de luni.  

Cred că mesajul puternic pe care trebuie să îl dăm cu toţii, pentru că de data asta este un mesaj adevărat, nu este un mesaj demagogic, este următorul: România construieşte spitale. Fie că discutăm de spitale din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care au un termen relativ scurt de realizare, fie că discutăm de aceste spitale regionale care (...) au un termen puţin mai lung şi au o sursă de finanţare diferită, le construim. Acesta este lucrul cel mai important", a precizat ministrul. 

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”