Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când își va intra toamna în drepturi

0
Publicat:

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea până la jumătatea lunii octombrie. În prima parte a perioadei, vremea va fi mai caldă decât este normal în septembrie, dar apoi, temperaturile vor coborî.

Teamna își intră în drepturi FOTO: Primăria Cluj Napoca

Potrivit ANM, în săptămâna 22-29 septembrie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în toată țara, dar mai ales în jumătatea de vest a teritoriului. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și sud- vestice și în general deficitar în restul teritoriului, potrivit Mediafax.

În săptămâna 29 septembrie-6 octombrie, temperatura medie a aerului se va situa în jurul mediilor climatologice ale acestei săptămână în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi apropiate de cele normale în majoritatea regiunilor.

În săptămâna 6-13 octombrie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval în toată țara. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

În săptămâna 13-20 octombrie, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință ușor deficitară în toată țara, a precizat ANM.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare