Un român stabilit în Minnesota, unde Trump amenință că trimite armata, descrie atmosfera tensionată: „E întuneric și în suflet, și pe stradă”
0Un român stabilit de două decenii în Minnesota, Romel Mircea Roman, inginer automatist și muzician originar din Brașov, descrie, într-un interviu pentru HotNews.ro atmosfera tensionată din statul american după ce o femeie de 37 de ani, Renee Good, a murit împușcată de un agent federal ICE, la începutul lunii ianuarie.
Incidentul a reaprins polarizarea politică, iar declarațiile președintelui Donald Trump, care a spus că poate trimite armata, au amplificat neliniștea comunităților de imigranți.
Ajuns în SUA prin Loteria Vizelor, Romel Mircea Roman, cetățean american din 2012, spune că nu a mai trăit niciodată un asemenea nivel de „agitație și informație negativă”. Deși locuiește la peste 20 de mile de Minneapolis, simte tensiunea prin oamenii cu care interacționează zilnic.
Bărbatul nu a participat la proteste, dar fiul său adolescent a luat parte la o manifestație tăcută organizată în curtea liceului.
Romel afirmă că nu se teme direct pentru siguranța familiei sale, însă recunoaște că trăiește o stare constantă de neliniște.
Referitor la imigranții fără acte, spune că mulți trăiesc cu frica de a fi ridicați oricând de agenții ICE, pe care îi descrie drept „practic intangibili”, cu puteri federale care depășesc autoritatea poliției locale. Situațiile în care persoane sunt reținute fără ca familiile să primească informații timp de două săptămâni sunt, în opinia lui, profund tulburătoare.
„Visul american pare mai departe ca oricând”
În cercul său de prieteni, reacțiile la acțiunile ICE și la declarațiile politice recente sunt, în special, de șoc și îngrijorare.
„Visul american pare mai departe ca oricând”, spune Romel.
În discuțiile cu copiii, bărbatul încearcă să pună accent pe empatie și respect față de oameni, considerând că aceasta este singura „soluție pentru când vine întunericul”.
„Întuneric și în suflet”
Privind spre viitor, românul stabilit în Minnesota își pune speranța în procesul democratic și în alegerile din toamnă, deși recunoaște că nu știe la ce să se mai aștepte.
„Este întuneric și în suflet și mizerie pe stradă”, spune el în interviul pentru HotNews, sperând ca tensiunile să se stingă cât mai curând..