Turist ceh, salvat din Piatra Craiului după ce a cerut ajutor prin e-mail. Unde se ascundea

0
Publicat:

Un turist ceh rătăcit în Munții Piatra Craiului a fost salvat de o echipă de salvamontiști din Zărnești, după ce a cerut ajutor printr-un e-mail. Bărbatul a fost găsit adăpostit într-o tufă de jnepeni, epuizat și înfricoșat, după ore întregi petrecute în frig și zăpadă.

Un turist din Cehia a fost salvat luni seara din Masivul Piatra Craiului FOTO: Captură video

Salvatorii montani din Zărnești au fost alertați în urma unui mesaj SOS primit pe e-mail de la un turist aflat în dificultate în Piatra Craiului. Acesta, un cetățean ceh care plecase singur în drumeție, s-a rătăcit în zona de creastă și nu a mai putut coborî din cauza zăpezii adânci.

Turistul era echipat necorespunzător, purtând doar pantofi din material textil. După ce a urcat pe un versant mai ușor, a încercat să coboare pe partea stâncoasă a masivului, dar s-a oprit când și-a dat seama că o cădere i-ar fi putut fi fatală.

Cum nu avea semnal la telefon, a reușit totuși să trimită un e-mail în care cerea ajutor. Mesajul a fost recepționat, iar o echipă de cinci salvamontiști s-a mobilizat imediat pentru a-l căuta.

Salvare dificilă, în condiții de iarnă

Operațiunea s-a desfășurat în condiții grele. De la 1.600 de metri altitudine, zăpada trecea de nivelul bocancilor, iar mai sus ajungea până la un metru. Salvatorii au declarat că riscul de avalanșă nu era exclus, potrivit ProTV.

Între timp, turistul pierduse poteca și încerca disperat să găsească un loc unde să se adăpostească. A fost descoperit, în cele din urmă, ascuns într-o tufă de jnepeni, ud și tremurând de frig. Salvamontiștii i-au acordat primul ajutor și au început coborârea, care a durat câteva ore, până după lăsarea întunericului. 

Aventura care putea fi fatală

Turistul a fost dus la o pensiune din zonă, în jurul orei 22, unde a primit mâncare și un loc unde să se încălzească. Potrivit salvamontiștilor, bărbatul a recunoscut că aventura l-ar fi putut costa viața. 

Reprezentanții Salvamont reamintesc turiștilor că plecările pe munte, mai ales în condiții de iarnă, trebuie făcute cu echipament adecvat, informare prealabilă despre traseu și, preferabil, însoțiți de alte persoane.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG