Rășinari, desemnat Comuna Comunelor din România. Titlul primit de așezarea din Sibiu vine după recunoașterea internațională

0
Publicat:

Așezarea care i-a dat lumii pe Cioran și Goga dă exemplu tuturor că se poate face turism, la nivel internațional, și în mediul rural. Comuna Rășinari din Sibiu a primit de curând titlul de Comuna Comunelor.

Rășinari din Mărginimea Sibiului văzut din dronă Foto Facebook

Grand Hotel JW Marriot din Capitală a găzduit în perioada 5 – 8 februarie, a 26-a sesiune a Asociației Comunelor din România, în cadrul căreia a fost decernat titlul „Comuna Comunelor” unei localități din Mărginimea Sibiului. La eveniment au luat parte peste 300 de primari din întreaga țară.

Noua recunoaștere vine ca urmare a unei distincții obținută la finele anului trecut, în cadrul unei competiții organizată de Organizația Mondială a Turismului (OMT) ca inițiativă globală de a evidenția acele sate în care turismul păstrează culturile și tradițiile, celebrează diversitatea, oferă oportunități de dezvoltare și protejează biodiversitatea.

Astfel a ajuns Rășinari din Sibiu prima comună din România desemnată drept destinație turistică la nivel internațional grație „Best Tourism Villages 2022”, fiind selectată alături de alte 31 de așezări din 22 de țări. Câștigătoarele au fost alese din 136 de localități concurente din 57 de țări participante.

„Reprezintă o încununare, o apreciere a muncii depuse de-a lungul timpului”

Primarul din Rășinari, Bogdan Bucur, a declarat pentru „Adevărul”: „Acum, n-a fost practic o competiție. Asociația Comunelor din România s-a gândit să ne înmâneze titlul, cel mai probabil, datorită distincției obținută în luna decembrie, fiind prima comună care este recunoscută la nivel internațional pentru activitatea turistică, ca să arate în acest mod aprecierea comunelor din România pentru munca depusă și rezultatul obținut. Am participat la competiția organizată de World Tourism Organization alături de localități și stațiuni din India, Arabia Saudită, America, Europa, de peste tot. Din punctul meu de vedere, a reprezentat un mare succes obținerea acestei distincții. Sincer să fiu, a fost un pic neașteptat, nu credeam să avem șanse. Ambele distincții reprezintă în fapt un rezultat, o încununare și o apreciere a muncii depuse de-a lungul timpului”.

Cel mai atractiv sat din România, printre cele mai ofertante la nivel mondial

Șeful administrației publice locale a explicat și cum poți să performezi și să faci excelență și la sat: „De mai bine de 10 ani ne străduim să dezvoltăm Rășinari din punct de vedere turistic, prin accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea comunității în sine, dar și prin promovarea producătorilor locali, a gastronomiei specifice zonei Mărginimea Sibiului din care facem parte, a tradițiilor și obiceiurilor locului. Ne bucurăm să vedem că în sfârșit munca ne e răsplătită!”.

Alte două localități din România s-au clasat până în ultima etapă alături de Rășinari: Ciocănești din județul Suceava și Biertan din județul Sibiu.

Cu toate se află pe „Ruta satelor tradiționale turistice din România”, în care s-au înscris în etapa națională și comunele: Costești - Vâlcea, Eibenthal - Mehedinți și Râu Sadului - Sibiu, ca ambasadori rurali ai țării noastre. 

Odată cu obținerea acestor recunoașteri, primarul sibian speră să primească propuneri de colaborare cu alte instituții sau administrații publice locale în diverse proiecte naționale și europene, nu doar de la comunități pentru care reprezintă un exemplu de bune practici. 

În urmă cu șapte ani, Rășinari a mai câștigat un premiu pentru Mărginimea Sibiului, la nivel european, ca destinație „EDEN (destinații europene de excelență - n.red.) în turism și gastronomie locală”.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului