Radu Miruță anunță un pas major în digitalizarea statului: „32 de instituţii vor lucra mai repede între ele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, fost ministru al Economiei, anunţă, marţi seară, un progres în proiectul de robotizare a proceselor repetitive din instituţiile statului. 240 de procese birocratice au fost selectate şi urmează să fie automatizate în această primăvară,.

Radu Miruță, întâlnire cu reprezentanții instituțiilor implicate în proiect FOTO: Facebook

”Ştiu că aşteptaţi de la statul român ceea ce este firesc într-o ţară modernă: servicii publice rapide, corecte, fără drumuri inutile şi fără răspunsuri întârziate. Ştiu că aşteptaţi respect prin eficienţă. Ei bine, sunt aici ca să vă spun că nu m-am oprit din ceea ce am promis. Ca ministru al Economiei, am repus pe picioare un proiect important din PNRR, abandonat de alţii: robotizarea proceselor repetitive din instituţiile statului. E acel tip de proiect care nu face zgomot, dar schimbă felul în care interacţionăm cu administraţia publică”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Radu Miruţă.

Potrivit acestuia, 240 de procese birocratice au fost selectate şi urmează să fie automatizate în această primăvară.

”32 de instituţii vor lucra mai repede între ele, veţi primi răspunsuri mai clare şi mai rapide, veţi scăpa de drumuri inutile. Estimările arată ca o astfel de automatizare într-o instituţie duce la o economie de peste 40.000 de ore de muncă manuală - timp care poate fi redirecţionat către relaţia directă cu cetăţeanul. În plus, erorile vor fi reduse cu peste 75%, în unele cazuri cu 100%”, explică fostul ministrul al Economiei.

Acesta precizează că a revizuit cu echipa ADR şi cu firmele implicate în proiect stadiul implementării, nu doar pentru Ministerul Apărării, ci pentru întregul proiect.

”M-am asigurat că îl ducem la capăt printr-un memorandum adoptat de Guvern. Mai sunt întârzieri, mai sunt paşi de accelerat, dar suntem pe drumul corect. Evident, e o muncǎ de echipǎ şi este important ca toate ministerele sǎ tureze motoarele. Modernizarea statului nu vine peste noapte, dar vine pas cu pas, dacă nu renunţăm”, a mai declarat ministrul Apărării.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online