Prima reacție a lui Vladimir Putin după ce o dronă a lovit un bloc din Galați: „Nimeni nu poate spune a cui e până nu se face o expertiză”
0Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a comentat incidentul produs în România, unde o dronă s-a prăbușit într-un bloc de locuințe din Galați, provocând rănirea a două persoane și evacuarea a aproximativ 70 de locatari. Liderul de la Kremlin a declarat că originea aparatului nu poate fi stabilită înaintea unei expertize oficiale. În același timp, Ambasada Rusiei la București reacționează după ce consulul de la Constanța a fost declarat persona non grata, iar Consulatul General a fost închis.
Declarațiile au fost făcute la finalul vizitei sale în Kazakhstan, în cadrul unei intervenții transmise de postul „Rossia 1”. Putin a susținut că situații similare au avut loc anterior în Finlanda, Polonia și statele baltice, iar investigațiile ulterioare au indicat, potrivit Moscovei, drone de proveniență ucraineană care și-ar fi modificat traiectoria din cauza sistemelor de război electronic sau din alte motive tehnice.
„Nimeni nu poate afirma cui aparține drona până când nu este realizată expertiza necesară”, a spus liderul rus. Acesta a adăugat că Rusia este pregătită să efectueze „o anchetă obiectivă” dacă autoritățile române vor furniza date considerate credibile de partea rusă.
Putin: „Am aflat despre incident chiar înainte de această conferință”
Președintele rus a afirmat că nu fusese informat anterior despre cazul dronei căzute în România.
„Poate părea ciudat, dar am aflat chiar înainte să intru în această sală despre ceea ce s-a întâmplat cu o presupusă dronă rusească”, a declarat Putin.
El a criticat reacțiile venite din partea unor oficiali europeni, susținând că există tendința ca orice incident de acest tip să fie atribuit imediat Rusiei.
„Cine spune că este o dronă rusească? Mulți — dar cine sunt acești mulți? Ursula von der Leyen nu a fost în România și nu a analizat resturile dronei”, a afirmat liderul de la Kremlin.
Ce spune Ministerul român al Apărării
„Din primele informaţii, rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de provenienţă rusească, a explodat la momentul impactului. Cele două persoane care au fost rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. Cetăţenii sunt rugaţi să respecte recomandările autorităţilor şi să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituţionale”, spuneau dimineață reprezentanţii MApN.
Ministerul Apărării Naţionale „condamnă ferm acţiunile iresponsabile ale Federaţiei Ruse şi subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securităţii regionale şi a stabilităţii în zona Mării Negre”.
De asemenea, MApN consideră că „astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federaţiei Ruse faţă de normele de drept internaţional şi pun în pericol nu doar siguranța cetăţenilor români, ci şi securitatea colectivă a NATO”.
Reacția Ambasadei Rusiei la București
Ambasada Rusiei la București reacționează după ce consulul de la Constanța a fost declarat persona non grata, iar Consulatul General a fost închis, în urma prăbușirii unei drone peste un bloc din Galați. Într-un comunicat oficial emis vineri, 29 mai 2026, după convocarea ambasadorului Vladimir Lipaev la Ministerul Afacerilor Externe, partea rusă respinge categoric acuzațiile aduse de autoritățile române. Diplomația de la Moscova cataloghează decizia Bucureștiului drept „nefondată”, acuză MAE că nu a prezentat dovezi tehnice clare și sugerează că incidentul ar fi o provocare a Kievului, avertizând totodată că România va suporta măsuri de răspuns.
„Pe data de 29 mai 2026, Ambasadorul Rusiei, Vladimir Lipaev, a fost convocat la MAE al României în contextul prăbușirii a unui vehicul aerian fără pilot presupus a fi rusesc asupra unui bloc din Galați.
Fără niciun temei, i s-a comunicat decizia de declarare persona non grata a consulului rus la Constanța și de închidere a Consulatului General al Federației Ruse.
Grăbindu-se să formuleze acuzații nefondate și lipsite de obiectivitate la adresa Rusiei, partea română, în cadrul întrevederii, la fel ca și în situațiile similare anterioare, nu a fost în măsură să răspundă la niciuna dintre întrebările concrete referitoare la incident. Diplomații români au refuzat să furnizeze informațiile standard în asemenea cazuri privind coordonatele punctului de pătrundere a dronei în spațiul aerian românesc, traiectoria, altitudinea și viteza de zbor, precum și durata aflării acesteia în spațiul aerian al României. Nu au fost explicate în mod convingător motivele pentru care Forțele Aeriene Române, care doboară cu succes ținte mult dincolo de granițele țării, conform unei practici deja consacrate, nu au întreprins nimic pentru neutralizarea dronei pe propriul teritoriu. De asemenea, nu au fost oferite clarificări cu privire la modul în care experții români au stabilit apartenența națională a aparatului fără pilot.
Toate acestea indică faptul că, în realitate, a avut loc o nouă provocare a regimului de la Kiev, care încearcă prin toate mijloacele să atragă NATO într-un război cu Rusia și să distragă atenția de la crima barbară comisă de forțele armate ale Ucrainei la Starobelsk, unde, în urma unui atac aerian asupra căminului unui colegiu pedagogic, au fost uciși 21 de studenți.
Ambasadorul a subliniat că incidentul din Galați nu poate fi interpretat nici măcar aproximativ drept o acțiune ostilă a Rusiei împotriva României, iar orice alte afirmații care provoacă alimentarea isteriei anti-ruse în spațiul politic și mediatic local nu pot fi considerate decât propagandă manipulatoare, menită să complice și mai mult relațiile ruso-române, deja complexe.
Părții române i s-a adus la cunoștință faptul că decizia sa privind Consulatul General al Rusiei la Constanța va fi urmată de măsuri de răspuns”, susține Ambasada.
Nicușor Dan, la Galați
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat imobilul afectat din Galați și a oferit detalii despre traseul aparatului de zbor.
Potrivit acestuia, un grup de 43 de drone venite dinspre est a traversat spațiul aerian ucrainean la nord de Dunăre. Unele dintre ele ar fi fost interceptate de apărarea antiaeriană ucraineană în apropierea orașului Reni, iar una dintre drone și-ar fi modificat direcția și ar fi ajuns pe teritoriul României.
„Un aparat a fost probabil lovit în zona Reni, după care și-a schimbat traiectoria către Galați”, a explicat șeful statului.
Autoritățile române au transmis că drona a lovit acoperișul unui bloc cu 10 etaje din Galați, provocând un incendiu. Incidentul este considerat primul caz în care un aparat de zbor fără pilot ajunge într-o zonă urbană dens populată din România și produce victime.
În urma evenimentului, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București. Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a anunțat că statul român va adopta „toate măsurile diplomatice necesare”.
Totodată, România a decis închiderea Consulatului General al Rusiei de la Constanța.