Peste 5,5 tone de petarde şi artificii au fost confiscate de poliţişti din noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au confiscat începând din noiembrie peste 5,5 tone de petarde şi artificii care urmau să fie vândute pe piaţa neagră, au anunţat, joi, oficiali din Poliţia Română.

Comisarul şef Daniel Ghiulţiu, de la Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice, a declarat că poliţiştii au declanşat, începând cu luna noiembrie, acţiunea "Foc de Artificii 2012", care îi vizează pe importatorii şi distribuitorii ce alimentează piaţa neagră cu cantităţi mari de petarde.

Potrivit lui Ghiulţiu, de la declanşarea acţiunii şi până în prezent au fost confiscate aproximativ 5,5 tone de petarde şi artificii, însă aceste cantităţi vor creşte "în progresie geometrică pe măsură ce ne apropiem de sărbători".

El a precizat că singurele artificii care pot fi vândute legal persoanelor fizice sunt cele din clasa 1 de risc, care deşi scot sunete destul de puternice, au o încărcătură explozivă foarte mică şi nu pun în pericol viaţa celor care le folosesc. Materialele pirotehnice din clasele 2, 3 şi 4 pot fi vândute doar persoanelor autorizate.

Comisarul şef Daniel Ghiulţiu a mai spus că cei care încalcă legea riscă să stea la închisoare între trei luni şi un an.

Petardele şi artificiile din clasa 2 de risc au fost interzise după ce, pe perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2005, din cauza acestora a murit un om şi alţi 350 au fost răniţi.

După interzicerea acestor materiale pirotehnice, din 2006 şi până în 2011 media răniţilor a fost, an de an, de aproximativ 25 de persoane, a precizat Ghiulţiu.

Petardele care ajung pe piaţa neagră din România sunt aduse din Bulgaria şi din Polonia, ţări în care acestea pot fi achiziţionate legal, nefiind interzise.

O altă sursă, spun poliţiştii, este reprezentată de artificierii autorizaţi, care vând pe piaţa neagră o parte din stocurile de artificii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG