Părinții fetiței de doi ani, care a murit la dentist după o anestezie, au ajuns la audieri la Poliția Capitalei

0
Publicat:

Părinții fetiței de doi ani, care a murit săptămâna trecută după ce ar fi primit o doză prea mare de anestezic, vor fi audiați joi, 20 noiembrie, la Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei.

FOTO: Shutterstock

Cazul a fost preluat de Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.

Potrivit primelor informații, copila ar fi primit o doză prea mare de anestezic, iar medicii nu au mai reușit să o salveze. În jurul orei 17.30, fetița, adusă la stomatolog pentru o problemă medicală minoră, a început să dea semne că se simte rău după administrarea anesteziei.

La data de 13 noiembrie 2025, în jurul orei 19:30, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, la o clinică stomatologică din Sectorul 3, un copil a intrat în stop cardio-respirator”, potrivit unui comunicat al Poliției.

Personalul medical a încercat să o resusciteze timp de aproximativ 40 de minute. Micuța a intrat de trei ori în stop cardiorespirator — de două ori a dat semne că răspunde manevrelor, însă în final, organismul ei a cedat.

Medicul care a efectuat intervenția lucrează și la Spitalul de Urgență Floreasca.

Clinica la care s-a produs tragedia ar fi Crystal Dental Clinic, de pe strada Olteni, din sectorul 3, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni. Sediul clinicii care aparține medicului Sorina Blaj a fost sigilat de anchetatori și este păzit de polițiști.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare