Oana Țoiu, la reuniunea „Snow Meeting” de la Vilnius: Discuții despre securitatea maritimă, industria de apărare și aderarea României la OCDE

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a participat la reuniunea anuală „Snow Meeting”, desfășurată la Vilnius, Lituania, unde a subliniat importanța strategică a Mării Negre și a Dunării și a evidențiat oportunitățile de consolidare a relațiilor diplomatice cu țările nordice.

Oana Țoiu, la reuniunea anuală „Snow Meeting” FOTO: MAE

„Reuniunea „Snow Meeting” de la Vilnius dă tonul discuțiilor privind agenda de securitate la începutul fiecărui an, iar pentru România, intensificarea dialogului diplomatic cu țările nordice este important”, a transmis ministrul Oana Țoiu, pe pagina sa de Facebook.

La invitația omologului lituanian Kęstutis Budrys, Oana Țoiu a prezentat perspectiva României în cadrul panelului „On the Road Again: NATO Summit in Ankara”, alături de Hakan Fidan, ministrul afacerilor externe al Turciei, și experți din SUA și NATO.

„Am discutat despre importanța strategică a Mării Negre și a Dunării, despre extinderea colaborării internaționale pentru protejarea cablurilor submarine și a infrastructurii energetice, precum și despre nevoia de asigurare a securității maritime prin cooperare cu țările riverane. Discuția a avut loc în perspectiva viitorului Summit NATO de la Ankara, dar și a Summitului B9, pe care Președintele Nicuşor Dan a anunțat că îl vom găzdui la București în acest an; acestea vizează coordonarea strânsă a aliaților NATO pe Flancul Estic și necesitatea combaterii amenințărilor hibride”, a precizat ministrul de Externe.

Țoiu a subliniat și rolul industriei de apărare românești, în contextul deciziei Comisiei Europene de a aproba finanțarea României prin instrumentul SAFE, în valoare de 16,8 miliarde de euro.

„Decizia Comisiei Europene de a aproba aplicația României pentru finanțare prin instrumentul SAFE, în valoare de 16,8 miliarde de euro, a fost un bun moment pentru a discuta despre potențialul de creștere al industriei românești de apărare, reușita Forumului NATO al Industriilor găzduit la București toamna trecută și miza parteneriatelor internaționale și a investițiilor generate de acestea. M-am bucurat că în rândul experților invitați a fost și Oana Lungescu, fost purtător de cuvânt al NATO și o voce relevantă în domeniul politicii externe și al securității”, a precizat Oana Țoiu.

În marja reuniunii, Oana Țoiu a avut discuții bilaterale cu omologii săi, Margus Tsahkna din Estonia și Kęstutis Budrys din Lituania. 

„Marcăm anul acesta și un prag simbolic, 35 de ani de relații diplomatice cu ambele state, cu care împărtășim o viziune similară atât în cadrul NATO, cât și în UE. Acestea sunt membre OCDE, iar votul și sprijinul lor sunt importante în parcursul aderării României la OCDE în 2026 (deja am îndeplinit, în ianuarie, încă două jaloane)”, a adăugat Țoiu.

Cu Estonia, discuțiile au vizat aderarea României la OCDE și modul în care relația bilaterală va susține acest obiectiv, oportunitățile în domeniul mineralelor rare și schimbul de bune practici în educație și tehnologii noi.

În relația cu Lituania, ministrul Oana Țoiu a transmis recunoștința pentru organizarea forumului, a reconfirmat solidaritatea României prin participarea la misiunile de Poliție Aeriană și a discutat colaborarea pentru aderarea României la OCDE în 2026.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie