NATO participă la modernizarea Bazei Aeriene Câmpia Turzii

0
Publicat:

În viitor, procesul de modernizare a Bazei Aeriene Câmpia Turzii, care în principiu se realizează din fonduri ale MApN și ale US Air Force, va beneficia și de finanțare din partea NATO, a anunțat secretarul general-adjunct al Alianței, Mircea Geoană. 

„M-am întâlnit cu militari români, americani și britanici, profesioniști adevărați, ce își pun viața în slujba apărării spațiului aerian al Alianței. Am constatat cu plăcere modernizarea accelerată a infrastructurii și a capabilităților de aici. NATO va susține, cu finanțare din fonduri comune, acest proces, în următoarea perioadă. Având în vedere noua filosofie a posturii NATO, de apărare și descurajare, Trupele de la Câmpia Turzii, într-un adevărat spirit al interoperabilității aliate, contribuie la integrarea și coerentizarea misiunilor de descurajare, poliție aeriană, instruire și exerciții. Forțele aeriene române, alături de aliați, își propun să transforme baza de la Câmpia Turzii într-un «mic Ramstein»“, a precizat Mircea Geoană.

Facilitățile

Reamintim că după finalizarea modenizării cu 152 de milioane de dolari din partea US Air Force și 564 de milioane de lei fără TVA din partea MApN, pe Baza aerienă 71 „General Emanoil Ionescu“ de la Câmpia Turzii va putea opera o escadrilă de avioane de luptă multirol, iar cazarma va avea facilităţi pentru realizarea mentenanţei aeronavelor chiar şi la un nivel complex. În plus, unitatea va avea propriul sistem antiaerian modern de tip Ground-Based Air Defense (GBAD). Şi US Air Force a investit în baza Câmpia Turzii aproximativ 40 de milioane de dolari. Între altele, militarii americani au ridicat un nou hangar care a fost folosit pentru găzduirea unei unităţi de drone înarmate MQ-9 Reaper, identice cu cea folosită pentru asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, lângă Bagdad. Apoi, a fost amenajată o platformă betonată care poate găzdui celebrele avioane militare americane de transport Lockheed C-5 Galaxy sau Boeing C-17 Globemaster III.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG