Monica Macovei, trimisă în judecată la un an după ce a accidentat grav un motociclist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anterior, fostul ministru al Justiției a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța o cerere pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Accidentul produs de Monica Macovei pe 8 octombrie 2022

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a fost trimisă în judecată  după ce a fost implicată într-un accident rutier pe 8 octombrie 2022, soldat cu rănirea gravă a unui motociclist.

 ”La data de 27.09.2023, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța,  s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei MACOVEI MONICA-LUISA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă,  prev. de art. 196 alin. 2 și alin. 3 C.p.

În fapt, s-a reținut că la 08.10.2022, MACOVEI MONICA-LUISA conducea  autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie”, potrivit Biroului de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Recent, Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța o cerere pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Fostul ministru al Justiției a fost implicată într-un accident rutier pe 8 octombrie 2022, soldat cu rănirea gravă a unui motociclist. Aceasta l-a chemat în judecată pe procurorul care investighează cazul și parchetul din care face parte – Parchetul Curții de Apel Constanța. Monica Macovei acuză proasta gestionare a dovezilor și a solicitat o nouă expertiză a mașinii după accident. Obiectul dosarului civil îl constituie asigurare dovezi.

"Astăzi (8 octombrie 2022 n.red.) am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment în care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față,  mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui", a scris Monica Macovei pe contul de Facebook. 

În urma impactului, motociclistul a fost grav rănit. La fața locului au ajuns un echipaj al serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD. Pacientul prezenta o fractură deschisă la membrul inferior, o fractură deschisă la membrul superior și traumatism toracic.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani