Marcel Ciolacu, despre declarația șefului Statului Major: „Nu trebuia dată cu toporul. Nu vine vreun pericol dinspre Rusia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent miercuri, 7 februarie, la uzina Dacia de la Mioveni pentru o vizită de mai multe ore, premierul Marcel Ciolacu l-a criticat pe Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major, pentru declarațiile făcute privind necesitatea serviciului militar voluntar.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că este o idee bună, dar că declarația înaltului oficial din Armată nu ar fi trebuit „aruncată” în contextul războiului de la granița României.

„Cu adevărat, ne trebuie o țară normală. Și atunci trebuie să anticipezi anumite lucruri, cum ar fi acest sistem de voluntariat plătit, în care oamenii se instruiesc și învață baza în arta apărării. E corectă abordarea. Dar nu trebuia dată cu toporul în contextul unui război de la frontieră, ca România să înțeleagă din acea știre «aoleu, vine războiul peste noi!». Nu trebuie să pui în față contextul războiului din Ucraina și că, vezi Doamne, există un pericol care va veni dinspre Rusia înspre România. Nu vine niciun pericol de acolo. România e mai sigură ca niciodată. Dar, adevărat, ne trebuie o țară normală”, a declarat premierul Marcel Ciolacu la finalul vizitei de la Mioveni.

Premierul Ciolacu, deranjat de declarațiile șefului Statului Major FOTO Denis Grigorescu

La ora actuală, există un proiect de lege al Ministerului Apărării Naționale, potrivit căruia stagiul militar de pregătire ar putea să dureze patru luni. Proiectul - destinat să crească numărul rezerviștilor tineri - se află în circuitul interministerial, în vederea avizării. O altă prevedere a proiectului de lege se referă la acordarea unor stimulente financiare, care să îi încurajeze pe tineri pentru a se înscrie voluntar în Armată.

După ce proiectul legat de modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare va fi votat, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.

„Înscrierea în program (...) se face în baza unui angajament semnat pe propria răspundere de către solicitantul care a fost declarat apt în urma evaluării psihologice efectuate într-un centru zonal de selecție și orientare și prezintă adeverința medicală, eliberată de medicul de familie, că este «clinic sănătos și nu este în evidență cu boli cronice»“, se precizează în proiectul de lege.

Șeful Statului Major al Apărării: „Rusia nu se va opri aici”

Săptămâna trecută, noul șef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a cerut de urgență o lege pentru pregătirea populației.

„Rusia nu se va opri aici. Nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar e o realitate în care trăim“, a avertizat acesta.

El spune că Armata României nu are legea necesară pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina, și nici pentru a acționa proporțional cu pericolele militare existente.

„Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți“, a spus șeful Armatei, la Europa Liberă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate