Interviu Kovesi: „Anul trecut, în 52% din dosare nu am folosit supraveghere tehnică. Dacă cineva crede că lupta cu corupţia s-a sfârşit se înşală amarnic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Codruţa Kovesi FOTO:

Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, a vorbit pentru TVR despre ce s-a schimbat în justiţie după decizia CCR privind interceptările şi Ordonaţa Guvernului adoptată vineri, document care modifică patru acte normative.

Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al DNA, şi Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, au fost invitaţi marţi seara la emisiunea Ramonei Avramescu, „Prim-plan“, pe TVR 1.

„Ordonanţa de urgenţă e o soluţie provizorie prin care vom respecta ce s-a scris în motivarea deciziei Curţii Constituţionale. Practic, de azi am schimbat modalitatea de punere în aplicare a autorizaţiilor care ne permiteau să facem supravegheri tehnice. Practic, orice sprijin de natură umană din partea SRI este exclus“, a declarat Kovesi la începutul interviului.

Vă prezentăm mai jos o parte dintre declaraţiile făcute de Laura Codruţa Kovesi marţi seara, la TVR.

„Anul trecut, în 52 la sută din cele 357 de dosare DNA nu avem măsuri de supraveghere tehnică“.

„Din start, 52% din dosare le excludem. Rămân în discuţie celelalte dosare. Efectele deciziei CCR nu le vom vedea azi-mâine, dar e important să amintim principii importante: deciziile CCR se aplică pentru viitor. Nu avem dosare bazate doar pe interceptări“.

„E un paragraf care spune că decizia se aplică şi în cazurile aflate pe rolul instanţelor de judecată. În opinia noastră, în cazurile dosarelor ce au trecut de camera preliminară nu ar putea fi invocată cu succes această excepţie. Sigur, depinde şi de judecător, dar eu am încredere în judecătorii din România. Legalitatea unei probe se analizează în camera preliminară“.

„Noi va trebui să aşteptăm ca judecătorii să decidă în toate cazurile în care această excepţie a fost invocată“.

„Motivarea Curţii Constituţionale e obligatorie, trebuie respectată. Repet, deciziile CCR se aplică pentru viitor, cred că fiecare judecător va putea analiza fără să fie necesară o intervenţie a legiuitorului“.

„Codul de procedură penală e legea care prevede cum se fac interceptările. Sunt prevăzute în ce condiţii se fac interceptări, cine le autorizează. Atunci când avem un dosar penal, legea ne spune dacă putem sau nu să facem interceptări. Niciodată niciun procuror, niciun magistrat nu va putea face interceptări dacă nu are un dosar deschis. Apoi legea stabileşte în ce condiţii se pot solicita judecătorului aceste interceptări. În plus, trebuie să mai existe şi alte indicii la dosar, o simplă sesizare nu e de ajuns pentru a intercepta o persoană. Procurorii nu pot să intercepteze fără mandat de la judecător. Sunt situaţii în care judecătorii resping acele cereri“.

„În momentul în care un procuror foloseşte un astfel de mijloc de probă, e obligat ca până la finalizarea dosarului să aducă la cunoştinţă persoanei care a fost interceptată. Iar persoana respectivă are dreptul să vină să-şi asculte conversaţiile. E total fals că procurorii pot să vină să intercepteze când vor, pe cine vor“.

„În acest moment, am luat dintre poliţiştii care făceau anchete în dosare penale cu colegii şi le-am dat atribuţii pentru a suplimenta resursa la serviciul tehnic. Sunt aproximativ 20 de poliţişti. Sunt procurori care au în lucru peste 100 de dosare. O să se întârzie foarte mult soluţionarea dosarelor, până vom avea destule resurse pentru a ne continua activitatea“.

„Am colaborat cu SRI în temeiul legii. Faptul că foloseşti un echipament sau resursa umană a altei instituţii nu cred că trebuie să fie un motiv de îngrijorare. Folosim maşini ale Poliţiei şi asta nu este o problemă. Am lucrat şi cu DGIPI. Colaborarea noastră cu SRI se va baza pe simpla relaţie de a primi sesizări, aşa cum primim şi de la alte instituţii. DNA a colaborat şi cu alte instituţii alte statului, iar unele persoane din funcţii publice au colaborat cu infractorii. Aceasta este diferenţa“.

„Dacă cineva crede că această decizie va opri Direcţia Naţională Anticorupţie se înşală amarnic. Lupta cu corupţia nu s-a sfârşit“.

„Opinia mea de magistrat este că MCV-ul a fost util. Decizia o va lua Comisia Europeană. DNA a fost lăudată în MCV de fiecare dată. Unul dintre obiectivele pentru care Comisia ne monitorizează în continuare este situaţia imunităţilor. Săptămâna trecută am avut un exemplu clar“.

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort