Îmbunătățirea monitorizării traficului rutier, pe masa Guvernului. Cum va funcţiona sistemul e-SIGUR

0
Publicat:

Guvernul urmează să adopte în şedinţa de miercuri, 16 noiembrie, un proiect de lege privind unele măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier pe drumurile publice, relatează Agerpres.

Măsuri pentru eficientizarea traficului, în discuție la Guvern FOTO IPJ Vâlcea

Prin proiectul de lege se propune instituirea Sistemului integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR, sistem de interes naţional, complementar sistemelor inteligente de transport.

"Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulaţie pe drumurile publice sau posibila prezenţă în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Grant financiar acordat fermierilor

În şedinţă ar putea fi aprobat şi un proiect de ordonanţă pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant financiar acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de seceta pedologică.

Pe masa Guvernului, în şedinţa de miercuri, se află şi un proiect de ordonanţă de urgenţă ce vizează instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant financiar acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de seceta pedologică.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă aflat pe ordinea de zi se referă la instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor si grăsimilor, a produselor lactate şi a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Discuții despre expoziția mondială 2025

Executivul ar putea aproba de asemenea, printr-o hotărâre, Normele metodologice privind evaluarea, contractarea, finanţarea şi monitorizarea Programelor Nucleu de cercetare-dezvoltare.

O altă hotărâre pe care miniştrii o vor lua în discuţie în şedinţa de miercuri vizează participarea României la Expoziţia mondială 2025 "Designing Future Society for Our Lives", Osaka, Kansai, Japonia.

Totodată, Executivul va decide, printr-o altă hotărâre, cu privire la participarea României la Studiul Internaţional privind Procesul de Predare-Învăţare, dezvoltat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - TALIS 2024. Vor fi aprobaţi şi indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Construire cămin studenţesc - Universitatea din Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 204, sector 6, municipiul Bucureşti".

Proiect pentru serviciile psihologice acordate copiilor

Pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea metodologiei de decontare a serviciilor de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică şi modalităţile de înscriere în Programul naţional de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 - "Din grijă pentru copii".

Guvernul va stabili, tot prin hotărâre, numărul maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tot miercuri, ar putea fi aprobată, prin memorandum, semnarea Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei pentru punerea în aplicare a prevederilor Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră.

Un alt memorandum aflat pe agenda şedinţei vizează contribuţia financiară a României la programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) pentru perioada 2023-2028.  

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei