Dealul Negru și Valea Oltului, restricționate pentru camioane, timp de patru zile

0
Publicat:

Circulația autovehiculelor de peste 7,5 tone pe DN7 / E81, între Pitești (Argeș) și Veștem (Sibiu) este restricționată în perioada 29 noiembrie - 2 decembrie inclusiv, potrivit unui anunț al CNAIR.

Monitorizarea traficului pe Valea Oltului tronsonul de DN7/E81. Foto IPJ Vâlcea

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) anunță participanții la trafic că, potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de marți 29 noiembrie, miercuri 30 noiembrie (Sfântul Andrei), joi 01 decembrie (Ziua Națională a României) și vineri 02 decembrie (stabilită prin HG nr. 96/19.01.2022), conform Anexei nr. 1 la Ordin”, sună anunțul CNAIR.

Tronsoanele cu astfel de restricții circulație vizează traficul pe ambele sensuri ale drumului european / național DN7 / E81 din trei județe: Argeș, Vâlcea și Sibiu, pe Dealul Negru și Valea Oltului, între Pitești (intersecția DN7 cu DN7C) - Râmnicu Vâlcea - Veștem (intersecția DN7 cu DN1). 

Pentru ziua de marți, 29 noiembrie, restricționarea este valabilă în intervalul orar 18:00 – 22:00, iar pentru miercuri 30 noiembrie, joi 1 decembrie și vineri 2 decembrie, în intervalul 06:00 - 22:00.

Reprezentanții CNAIR atrag atenția asupra faptului că încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Restricționarea camioanelor pe DJ 678A între Vâlcea și Argeș Foto IPJ Vâlcea

Restricționarea totală a traficului greu pe sectorul cuprins între Pitești și Râmnicu Vâlcea a fost impusă din prima săptămână a lunii noiembrie, când s-a decis ca toate autovehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone să ocolească Dealul Negru, prin DN65C (Pitești - Găneasa) și DN64 (Drăgășani - Râmnicu Vâlcea). 

Mulți însă au ignorat recomandarea polițiștilor pe tema restricții camioane și au încercat să ocolească fie pe drumul care leagă Râmnicu Vâlcea de Curtea de Argeș - DN73C, fie pe DN7 până la granița dintre județele Argeș și Vâlcea, iar de aici pe DJ678A și mai apoi tot pe DN73C. Doar că toate aceste variante sunt închise traficului greu.

O serie de șoferi profesioniști care au ignorat interdicțiile impuse pe DN73C, DN7 / E81 și DJ 678A s-au ales cu amenzi, pe aceste tronsoane fiind amplasate mai multe filtre de poliție.  Alții și-au pus în pericol viața, cum este cazul unui șofer bulgar care s-a răsturnat cu TIR-ul pe DJ678A.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!