Un bulgar s-a răsturnat cu camionul pentru a ocoli DN7, iar o dubă cu pasageri a intrat într-un TIR FOTO

0
Publicat:

Două accidente rutiere grave s-au produs joi, 17 noiembrie, pe drumurile din Vâlcea, în urma cărora șapte persoane au ajuns la spital, printre aceștia fiind și un șofer de cetățenie bulgară.

Două accidente rutiere produse în Vâlcea într-o singură zi soldate cu șapte victime
Accidentele zilei pe drumurile din Vâlcea soldate cu șapte victime Foto colaj

Incidentele s-au petrecut la o distanță de aproximativ 20 de ore, în apropierea sau pe DN7 / E81. Într-unul dintre ele o dubă de marfă în care se aflau și pasageri a intrat în spatele unui TIR, iar în celălalt eveniment un camion care circula pe un drum județean interzis traficului greu s-a răsturnat pe marginea drumului. 

S-a rătăcit încercând să ocolească filtrele de poliție de pe DN7 / E81

Cel mai recent dintre incidente s-a petrecut joi seara, pe un drum secundar care se intersectează cu DN7 / E81 - tronsonul restricționat traficului greu. 

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, camionul rula pe DJ678A, un drum care leagă Tigveni - Argeș, de DN7 / E81, în zona graniței dintre cele două județe (Vâlcea și Argeș), de pe Dealul Negru.

Nu este clar încă dacă respectivul șofer bulgar s-a rătăcit, nu știa despre recentele restricții DN7 sau pur și simplu încerca să ocolească filtrele de poliție de amplasate pe acest tronson de drum european pentru cei care nu respectă restricțiile impuse în mod special tonajului greu dintre Râmnicu Vâlcea și Argeș. Interdicțiile au fost impuse în urma demarării lucrărilor de reabilitare a unui pod peste Topolog. Au demarat în data de 7 noiembrie și vor fi în vigoare până în preajma Crăciunului, perioadă în care traficul greu pe DN7 a fost deviat prin județul Olt.

Camionul condus de bulgar nu avea ce să caute în zona în care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, pe marginea drumului. 

„Angajații din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați în această seară (17 noiembrie - n.red.) pentru acordarea de îngrijiri medicale unui bărbat de cetățenie bulgară, în urma producerii unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut în localitatea Milcoiu, pe DJ 678 A, zona satului Ciutești - Lunca, unde un autocamion încărcat cu role de plastic, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Potrivit sursei citate, în urma producerii accidentului, șoferul bulgar a suferit un traumatism de claviculă. După primele îngrijiri primite la locul accidentului, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea, pentru îngrijiri și investigații suplimentare. Traficul rutier nu a fost afectat, a mai menționat reprezentantul ISU.

Șase victime pentru că șoferul unei dube a intrat într-un TIR

La prima oră a aceleiași zile de joi, 17 noiembrie, a mai avut loc un accident grav cu șase victime, pe centura ocolitoare a municipiului Râmnicu Vâlcea, parte din DN7 / E81. O dubă de marfă în care se aflau șase oameni a intrat în spatele unui TIR.

Evenimentul s-a produs în Râmnicu Vâlcea pe DN 7 - Calea Bucuresti - pe varianta ocolitoare a orașului, lângă o stație de alimentare cu carburanți, între un camion încărcat cu legume și un microbuz care transporta persoane și bagaje. În urma producerii coliziunii celor două vehicule, șase persoane au rămas încarcerate”, a menționat purtătorul de cuvânt al ISU.

Este vorba despre trei femei cu vârste cuprinse între 44 și 53 de ani și trei bărbați cu vârste între 31 și 52 de ani, care au ajuns cu toții la aceeași Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea, unul dintre ei - șoferul dubei - în stare foarte gravă. „Toate victimele se aflau în duba de marfă. Șoferul din acel camion răsturnat nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a mai precizat Octavian Fulger, de la ISU Vâlcea.

Cinci ambulanțe, două echipaje de descarcerare și un echipaj SMURD Vâlcea au intervenit pentru salvarea victimelor. Traficul în zonă a fost întrerupt ore bune, fiind deviat prin oraș.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite