Cu cât cresc amenzile de circulaţie de la 1 ianuarie „graţie“ salariului minim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Punctul-amendă, care se  calculează, conform legislaţiei, în funcţie de salariul minim brut pe economie, s-ar putea majora serios de la 1 ianuarie 2020. Şi asta pentru că acesta a fost plafonat în ultimii ani cu toate că salariul minim brut a crescut de câteva ori până acum.

Concret, punctul-amendă nu a fost lăsat să crească în ritmul trasat de lege, fiind menţinut la acelaşi nivel de către Guvern. Actuala plafonare, cea dictată de OUG nr. 96/2018, expiră, însă, la final de an. Astfel, punctul de amendă, care se calculează, potrivit Codului rutier, ca 10% din salariul minim brut şi care este taxat acum cu 145 de lei ar putea ajunge la 208 de lei.

În funcţie de clasele de sancţiuni prevăzute în Codul rutier, şoferii plătesc, în prezent, pentru contravenţiile rutiere amenzi situate între 290 şi la 2.900 de lei. Pentru persoanele juridice amenzile sunt chiar mai mari şi pot ajunge, în moment de faţă, la 14.500 de lei. 

De la începutul anului viitor, când un punct amendă va fi de 208 lei, amenzile din clasa l, se vor situa între 416 şi 624 de lei. Apoi, sancţiunile de clasa a ll-a vor fi între 832 şi 1.042 de lei, cele de clasa a lll-a vor avea un cuantum cuprins între 1.248 şi 1.664 de lei, iar cele de clasa a lV-a vor fi cuprinse între 1.872 şi 4.160 de lei. În fine amenzile de categoria a V-a, rezervate persoanelor juridice, ar pleca de la 4.368 şi ar putea atinge 20.800 de lei

Reamintim că cine plăteşte amenda în cel mult 15 zile de la sancţionare beneficiază de înjumătăţirea sancţiunii (jumătate din minimul legal al amenzii).

Nu ne gândim la riscuri, dar ne supără că plătim

Specialiştii în domeniu spun că ar fi o măsură bună care ar avea rezultate rapide în creşterea siguranţei din trafic. „Nimeni nu se gândeşte că, de fapt, nivelul aceste amenzi cuantifică gradul de risc asumat în trafic. Şi implicit pericolul în care s-a pus contravenientul pe el, dar şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Dacă am conştientiza riscurile nu am mai încălca legea pentru că am realiza că numai aşa suntem protejaţi. Şi atunci nu am avea vreo treabă cu nivelul amenzilor. Dar noi preferăm să riscăm o amendă radar, de exemplu, când, statistic, viteza excesivă este una dintre cauzele cele mai frecvente ale accidentelor grave cu consecinţe seriease, chiar mortale”, arată Ionel Simionca, psiholog şi specialist în conducere preventivă, vicepreşedinte al Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – PsihotrafiQ. 

O mai bună supraveghere a traficului

La rândul lui Cătălin Codescu, preşedintele Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), susţine că alături de creşterea cuantumului amenzilor trebuie neapărat luate măsuri pentru o mai bună supraveghere a traficului. „Degeaba avem amenzi, dacă nu se pot da eficient. Acum există aplicaţii prin care şoferii se anunţă între ei unde sunt echipajele de poliţie, iar eficienţa acestora scade. Ocolesc agenţii şi tot aiurea se comportă pe străzi. Şi aici vorbesc de toţi participanţii la trafic, la şoferi, motociclişti, trotinetişti sau pietoni”, a conchis Cătălin Codescu. 

Lideri la morţi pe şosele

În acest context trebuie spus că din statisticile Uniunii Europene rezută că ţara noastră ocupă primul loc la numărul deceselor înregistrate în accidente auto. Suntem urmaţi de Bulgaria şi Croaţia. La polul opus, ţările cu siguranţa rutieră sporită sunt Suedia, Marea Britanie şi Olanda.

În anul 2018, România înregistra, conform unor date preliminare ale UE, 98 de decese în accidente rutiere la 1 milion de locuitori. În schimb, În Marea Britanie se înregistrează doar 28 de decese la 1 milion de locuitori.

În anul 2017, conform unor statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în România s-au înregistrat aproximativ 6 decese pe zi cauzate de accidente rutiere.

Specialiştii susţin că aceste accidente se petrec pe fondul nerespectării normelor de deplasare pe drumurile publice. Concret, evenimentele  foarte grave sunt provocate de depăşirea vitezei legale, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neatenţia la efectuarea depăşirilor, conducerea sub influenta alcoolului sau a unor substanţe interzise, vorbitul la telefon în timpul mersului, cititul şi scrisul unor mesaje pe dispozitivele mobile în timpul mersului, neacordarea de prioritate şi multe altele.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?