Ce spune ministrul justiției Radu Marinescu despre proteste și demisia Liei Savonea: „Problemele semnalate trebuie investigate”

0
Publicat:

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat luni, 15 decembrie, că nu a discutat până acum cu Lia Savonea, președinta ÎCCJ. Întrebat dacă aceasta ar trebui să demisioneze, a spus că situația trebuie rezolvată „într-un mod profesionist, rațional, conform statutului justiției”.

Radu Marinescu/FOTO: Facebook

Sute de participanţi la marşul „Împreună pentru Justiţie” au pornit, duminică, din Piaţa Universităţii către Piaţa Victoriei. Manifestații au avut loc și alte orașe, precum Cluj și Timișoara.

Manifestanții au cerut demisia președintei ÎCCJ și a ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, declarându-și sprijinul pentru magistrații care au vorbit public despre presiunile la care sunt supuși.

Întrebat la Digi24 ce mesaj le transmite protestatarilor, ministrul Justiției a răspuns că: „într-o democrație, cetățenii au deplina libertate de a-și exprima punctele de vedere”.

Au fost invocate puncte de vedere concrete cu privire la actul de justiție și acestea trebuie tratate cu foarte multă seriozitate. Problemele semnalate trebuie investigate, iar după aceste verificări, orice abatere care afectează actul de justiție trebuie sancționată”, a subliniat Radu Marinescu.

În ceea ce îi privește pe magistrații care au dezvăluit neregulile, Radu Marinescu a precizat că raliază la punctul de vedere exprimat de președintele Nicușor Dan. „Este foarte bine ca și Raluca Morosanu să prezinte acele dovezi”, adaugă acesta, făcând referire la interviul judecătoarei acordat publicației Recorder.

„Judecătoarea a vorbit inclusiv despre existența unor fapte de corupție. Sunt împotriva oricăror fapte de corupție în sistemul judiciar. Persoanele care comit asemenea fapte trebuie eliminate din sistem.”

Referitor la solicitarea protestatarilor privind demisia președintei ÎCCJ, ministrul precizează că nu a discutat cu aceasta. „Am transmis un mesaj către sistemul judiciar: faceți ordine, lămuriți lucrurile, (...) haideți să aflăm adevărul și să stabilim măsurile necesare.”

„Demisia este un act personal. Trebuie să acționăm într-un mod profesionist, rațional, conform statutului justiției, și să îndreptăm toate problemele. Cel care a greșit trebuie să acționeze în consecință.”

Ministrul precizează că cine face acuzații trebuie să vină și cu probe, iar, până să apară investigația Recorder, nu a primit nicio sesizare oficială de la magistrați; dacă apar dovezi concrete, situațiile trebuie investigate și corectate rapid, subliniază acesta.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete