Video Avertismentul lui Nicușor Dan înainte de întâlnirea Trump-Zelenski. „Rusia nu își dorește pacea”

0
Publicat:

Președintele Nicușor Dan a transmis luni, 18 august, principalele concluzii după ce a participat la o videoconferință a Coaliției de Voință, ținută înainte de întâlnirea între liderul american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Nicușor Dan a avertizat că negocierile vor dura FOTO Arhivă

„Punctul nostru de vedere a fost că Rusia nu își dorește pacea, că aceste negocieri vor dura, sperăm noi cât mai puțin, dar vor dura, și până atunci trebuie să ajutăm Ucraina și să punem presiune economică pe Rusia pentru ca negocierea să fie cât mai echitabilă”, a transmis Nicușor Dan, într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook.

Președintele României a explicat, de asemenea, că a participat la reuniunea virtuală a Coaliției de Voință, o „coaliție a statelor occidentale, cele mai multe europene, pentru ajutarea Ucrainei în războiul nedrept pe care Rusia l-a pornit împotriva ei”.

Liderii „Coaliției de Voință”, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul britanic Keir Starmer, s-au reunit duminică prin videoconferință pentru a coordona acțiunile înaintea vizitei președintelui Zelenski la Washington, programată luni.

În cadrul acestei reuniuni, Nicușor Dan a transmis că unitatea transatlantică rămâne esențială pentru sprijinirea Ucrainei în fața agresiunii și a subliniat că nicio decizie privind viitorul acesteia nu poate fi luată fără acordul Kievului. Liderul român a cerut, de asemenea, sancțiuni împotriva Moscovei.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă