A murit economistul Mircea Coșea, fost viceprim-ministru al României. Avea 83 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Coșea, profesor doctor în Economie și fost viceprim-ministru al României, a murit joi, 18 decembrie, la vârsta de 83 de ani. De-a lungul ultimelor trei decenii, acesta a fost una dintre vocile cunoscute ale economiei românești.

Mircea Coșea la Interviurile Adevărul. FOTO: captură video

La începutul acestei luni, pe 4 decembrie, Mircea Coșea anunța, într-o postare pe Facebook, că a avut probleme de sănătate și a fost internat la Spitalul Floreasca. În mesajul său, acesta vorbea despre experiența din spital. El și-a exprimat aprecierea față de personalul medical, în special față de asistentele care l-au îngrijit.

„Stimaţi prieteni, sănătatea este mai bună decât toate, dar uneori ea depinde nu doar de ştiinţa medicală, ci şi de modul cum aceasta este aplicată”, scria atunci Mircea Coșea.

„Meseria mea, care timp de aproape 60 de ani mi-a intrat în sânge, nu m-a lăsat ca între branule, perfuzii şi colectări să nu «analizez» modul cum funcţionează sistemul sanitar, pe un eşantion reprezentat de salonul cu pacienţi aflaţi în chinurile durerilor şi stresului post operatoriu. Concluzia: surprinzătoare, dar adevărată: o săptămâna, 24 din 24 am asistat la o activitate de excelenţă. Doamnele şi domnişoarele asistente au performat la cel mai înalt nivel de competenţă, de responsabilitate şi de comportament super civilizat, de o empatie permanentă faţă de fiecare pacient în parte. Dacă nu ar fi aparent incompatibilă cu «spitalul» pot spune că îşi practică meseria cu eleganţă. De ziua României, fiind pacient, m-am simţit şi eu mândru că sunt român pentru că beneficiam de înalta calitatea a muncii unor românce: doamnele şi domnişoarele asistente medicale”, a completat regretatul profesor universitar.

Pe 6 decembrie, el anunța, tot pe Facebook, lansarea la Târgul de Carte volumul ”Jurnal pe frontul războiului comercial. Studii și analize economice”, scris de el. Evenimentul nu este singular, fiind mai multe lansări de carte luna aceasta. 

Cine a fost Mircea Coșea

Născut pe 9 iunie 1942, la Ploiești, Mircea Coșea a fost profesor universitar la Academia de Studii Economice din București din anul 1995.

A publicat manuale de economie, volume de studii economice și numeroase articole de specialitate în publicații din România și din străinătate.

În plan administrativ și politic, Mircea Coșea a ocupat funcțiile de prim-vice prim-ministru, deputat, membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială și președinte al Institutului Național de Administrație.

De asemenea, a reprezentat România în negocierile cu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional și a fost implicat direct în procesul de tranziție economică de după 1989, contribuind la punerea bazelor economiei de piață și la crearea pieței de capital.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat