Ultimul raport OCDE arată dezastrul din învățământul românesc. Educația are nevoie urgentă de resuscitare

0
Publicat:

Sistemul de educație din România se plasează sub media celorlalte țări care fac parte din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică la mai toți indicatorii-cheie, arată ultimul raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică la care vrem să aderăm.

FOTO Shutterstock

Anul acesta este prima dată când România participă cu date la analiza comparativă „Education at a Glance”, în calitate de țară candidată să adere la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, OCDE. Iar rezultatele sunt înfricoșătoare: printre altele, raportul arată că proporția tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani din România care nu au terminat liceul este aproape dublă față de media OCDE, respectiv 22%, față de media statelor membre OCDE de 14%. Totodată, proporția din populație – persoane între 25 și 64 de ani – care a absolvit studii terțiare în România este de 20%, față de 40%, media OCDE.

Mai puțin de 6% dintre studenții care învață în România vin din străinătate (5,7%), și aici țara noastră situându-se sub media de 6,3%.

Analiza mai trage un semnal de alarmă: salariile profesorilor sunt mai mici în comparație cu alte categorii profesionale care au absolvit studii superioare. Exemplificând, salariul de bază ale profesorilor de liceu cu 15 ani de experiență este de 29.969 dolari pe an în România, mult sub cei 53.456 de dolari în medie la nivel OCDE, păstrând paritatea puterii de cumpărare. De menționat că datele din raport nu includ creșterile salariale – de peste 25%, în medie – acordate de la 1 iunie 2023, de autoritățile românești pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar.

O altă concluzie a raportului este că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a lărgi accesul copiilor la educație timpurie, în special în primii ani de viață. În România, doar 15% dintre copiii cu vârsta de până la 2 ani inclusiv sunt înscriși în cadrul unei forme de educație timpurie. De asemenea, 64% dintre copiii în vârstă de până la 3 ani inclusiv sunt înscriși în astfel de programe de studiu, prin comparație cu media OCDE de 73%. Situația se păstrează și în cadrul vârstei de 4 ani – România, 78%, media OCDE, 88% și 5 ani: România, 85%, media OCDE: 84%.

Cheltuieli mai mici cu educația

Raportul înregistrează și o bilă albă pentru România și anume că învățământul vocațional și tehnic este mai popular la noi în rândul tinerilor decât în alte state membre OCDE. Respectiv, 32% dintre elevii din România cu vârsta între 15 și 19 ani sunt înscriși în învățământul secundar superior din filiera profesională (tehnologic, vocațional, profesional), spre deosebire de 24%, media înregistrată la nivelul statelor OCDE. La noi, programele vocaționale beneficiază de o finanțare ceva mai crescută, comparativ cu învățământul liceal generalist. Numărul de elevi care revin unui profesor este mai mic în învățământul secundar vocațional – respectiv 13 elevi, comparativ cu 15 elevi, media OCDE.

Însă, în România, cheltuielile per elev alocate instituțiilor de învățământ, folosind paritatea puterii de cumpărare, sunt considerabil mai mici decât media OCDE – de la 8.188 dolari în școala primară, față de 10.658 dolari media OCDE, până la 9.602 dolari în învățământul terțiar, comparativ cu 18.105 dolari media OCDE.

Procentul tinerilor care au absolvit studii superioare – 25-34 de ani – este și el la jumătate față de media țărilor care fac parte din organizația internațională, respectiv 21% dintre bărbați și 28% dintre femei, comparativ cu 41% bărbați și 54%, femei.

Raportul mai arată că, la noi,  numărul de ore de școală obligatorii în gimnaziu este cu 32 mai mic față de media OCDE, respectiv 7.602 ore față de 7.634.

Avantaje aduse de diplomă

Potrivit aceleiași surse, tinerii români între 25 și 34 de ani care termină studii liceale sau postliceale de tip vocațional și sunt angajați cu normă întreagă au venituri cu 7% mai mari decât cei care nu au o diplomă de absolvire a studiilor liceale, în timp ce tinerii din această categorie de vârstă care au finalizat studiile universitare au, în medie, la capitolul venituri, un avantaj de 45% față de cei care nu termină liceul.

La nivelul OCDE, un absolvent de studii liceale vocaționale câștiga în plus, în 2021, cu 22% față de un tânăr care nu a finalizat liceul, diferență similară cu cea a absolvenților de liceu generalist. Pentru absolvenții de studii superioare, diferența este cu peste 10 puncte procentuale mai mare decât cea înregistrată în România – 57%.

Venituri mai mari pentru cei care au terminat liceul față de cei care nu au făcut acest lucru sunt raportate de Germania, Marea Britanie, Canada, dar și de țări din Europa Centrală și de Est: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Turcia. Mai exact, un absolvent de școală cu profil vocațional câștigă cu cel puțin 30% mai mult decât un tânăr care nu a absolvit liceul.

Reacția ministrei Educației 

La evenimentul de lansare, Ligia Deca a spus că „rezultatele făcute publice reprezintă o imagine de moment realistă și extrem de folositoare pentru a cadra legislația secundară și politicile publice pe care urmează să le implementăm începând cu această toamnă”. Ea a spus că sistemul românesc de educație va folosi, pentru a îmbunătăți situația, atât instrumente pe care le are deja – precum Study in Romania, dedicat atragerii de studenți internaționali – cât și pe care încă nu le are: „Guvernul lucrează pentru a lărgi infrastructura educațională pentru educație timpurie”.

În ianuarie 2022, Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a decis începerea discuțiilor de aderare cu România, alături de mai multe state. Ca parte a procesului de aderare, România urmărește alinierea legislației interne și a politicilor publice cu practicile existente la nivelul OCDE. În acest context, România s-a alăturat din acest an programului INES (Indicators of National Education Systems), dedicat indicatorilor privind sistemele naționale de educație și a fost inclusă pentru prima dată în publicația Education at a Glance 2023.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală