Statutul elevului, modificat: exmatricularea liceenilor a devenit imposibilă. Ce alte schimbări au fost făcute

0
Publicat:

Un ordin promovat de Ministerul Educației și publicat în Monitorul Oficial pune de acord Statutul elevilor cu modificările intervenite în sistemul de educație. Astfel, exmatricularea se va putea aplica doar pentru elevii de la școlile postliceale. Până acum, elevii din ciclul superior al liceului puteau fi exmatriculați.

Învățământul obligatoriu este de 12 clase Foto: Shutterstock

Ordinul 3797/2023 este aplicabil din 22 martie și aduce modificări în Statutul elevilor. Astfel, exmatricularea nu mai este posibilă decât în cazul elevilor de la învățământul postliceal.

”Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ și în același an de studiu se aplică elevilor din învățământul postliceal pentru abateri grave, prevăzute de prezentul act normativ sau de regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ sau apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral al unității de învățământ”, prevede Art.23, alin.1 al actului normativ mai sus citat.

Totodată, ”exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeași unitate de învățământ se aplică elevilor din învățământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral”, se arată în Ordin.

Actul normativ mai stabilește că ”pentru toți elevii din învățământul primar, la fiecare 20 de absențe nejustificate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 10% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu, va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la Foarte bine la Bine, Suficient, Insuficient. Pentru toți elevii din învățământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 de absențe nejustificate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 10% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct”.

Ordinul mai prevede că semestrele școlare au fost înlocuite cu module de învățare – în număr de cinci.

Până acum, pragurile absențelor erau raportate la semestre - zece absențe nejustificate pe semestru din totalul orelor de studiu sau la 10% absențe nejustificate din numărul de ore pe semestru la o disciplină sau modul.Totodată, acum, statutul stabilește că fiecare clasă își va alege reprezentantul în consiliul elevilor, o dată pe an, la începutul anului școlar.

Ordinul mai prevede că regulile din statut se aplică și elevilor audienți: ”Elevii înscriși ca elevi audienți beneficiază de drepturile și îndatoririle prevăzute în prezentul statut”. Eevii audienți sunt cei care, indiferent de cetățenie sau statut, au urmat cursurile într-o unitate de învățământ din altă țară sau la organizații furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități corespunzătoare unor sisteme educaționale din alte țări și care nu au încă studiile echivalate.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend