Proiect de peste 2 milioane de lei din bani europeni pentru masteranzii şi profesorii de la Academia de Studii Economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul vizează 300 de masteranzi şi 20 de cadre didactice de la Academia de Studii Economice (ASE) şi o mai bună corelare a ofertei universitare cu cerinţele pieţei muncii. În valoarea totală de peste 2 milioane de lei, din care 1,97 milioane de la UE, proiectul a început în mai ţi va dura un an şi jumătate.

Academia de Studii Economice Bucureşti (ASE), împreună cu cei doi parteneri, Clubul Întreprinzătorului Român şi CACTUS  - Asociaţia Academică de Cercetare în Turism şi Servicii, va demara un proiect cofinanţat din fonduri europene prin care încearcă să creeze o punte de legătură între universitate şi mediul de afaceri, mai exact piaţa muncii, se arată într-un comunicat de presă.

Proiectul are drept grup ţintă 300 de masteranzi şi 20 de cadre didactice, se derulează pe o perioada de 18 luni (13 mai 2014 – 12 noiembrie 2015) şi are o valoare totală eligibilă de 2,014,900.00 lei, din care asistenţă financiară nerambursabilă aprobată este de 1,974,602.00 lei.

Acesta vizează „îmbunătăţirea relevanţei programelor de studii pentru cerinţele pieţei muncii şi societăţii bazate pe cunoaştere, urmărind totodată o mai bună corelare între oferta educaţională a universităţii şi nevoile de competenţe actuale şi viitoare, în domeniile: marketing, turism, servicii, administrarea afacerilor şi management”, se mai arată în comunicatul de presă.

Cursuri adaptate cerinţelor mediului de afaceri

Principalul rezultat al proiectului constă în dezvoltarea unui model de colaborare între mediul de afaceri şi universitate, organizat sub forma unei Reţele de Parteneriat pentru Excelenţă şi Ocupare - PARTENER.NET, formată din companii, universitate, specialişti, studenţi. 

”În cadrul proiectului va fi realizată o cercetare privind cererea de competenţe pe piaţa muncii în domeniile vizate, vor fi organizate workshop-uri universitate – companii, vor fi elaborate studii de caz, specialişti din companii vor susţine prelegeri la cursuri/seminarii, cursurile şi programele de studii vor fi îmbunătăţite, iar studenţii vor realiza proiecte ştiinţifice în colaborare cu mediul de afaceri”, mai spun reprezentanţii ASE.


Pe aceeaşi temă:

ADMITERE FACULTATE 2014 Test grilă la ASE pentru ocuparea locurilor fără taxă de la programele de master

Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) oferă aproape 5.700 de locuri la cele două tipuri de masterat din 2014, de cercetare şi profesionale, iar taxa de şcolarizare anuală este de 5.000 de lei.

ADMITERE FACULTATE 2014 ASE înlocuieşte examenul cu eseul motivaţional şi media de la Bac

Anul acesta, admiterea la studiile universitare de licenţă (5.500 de locuri) ale Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, la forma de învăţământ cu frecvenţă, se face prin concurs, pe baza unui eseu motivaţional şi a mediei obţinute la examenul de Bacalaureat.

ADMITERE FACULTATE 2013 Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) organizează examene de admitere la toate facultăţile

Înscrierile la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti se termină vineri, 19 iulie, urmând ca în perioada 24-25 iulie să aibă loc examenele de admitere.

ADMITERE FACULTATE 2013 Premieră la ASE: o nouă sesiune de admitere după ce nu s-au ocupat nici locurile fără taxă

Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti va organiza o a doua sesiune de admitere fiindcă nu s-au înscris destui candidaţi la sesiunea care s-a încheiat joi, astfel încât să fie ocupate toate locurile de la buget şi taxă, spun reprezentanţii universităţii. Mai mult, anul acesta au rămas libere chiar şi o parte din locurile bugetate de stat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie