Profesorii continuă boicotul: „De ce în Justiție protestul este legitim?”

0
0
Publicat:

Profesorii care s-au pronunțat pentru boicotarea examenelor naționale sunt pregătiți să continue protestul și săptămâna viitoare, când au loc probele simulării Bacalaureatului. Întreabă, în același timp, de ce acțiunea lor este sancționată public, în vreme ce protestul magistraților a fost trecut cu vederea.

Profesorii cred că greva generală este ultiam soluție FOTO: Mediafax/Alexandru Dobre

Profesorii, arătați cu degetul pentru faptul că au optat în număr mare pentru neparticiparea la acțiunile de simulare a examenelor naționale, fac apel la solidaritate în rândul membrilor și cer, în același timp, tratament egal cu al altor categorii socio-profesionale. Liderul Sindicatul din Învățământul Preuniversitar Argeș „Muntenia”, Adrian Voica, atrage atenția asupra faptului că profesorii sunt astăzi sancționați public, fiind pus la îndoială dreptul acestora de a protesta prin neparticiparea la o activitate pe care nu o au în fișa postului, în timp ce protestul magistraților, care a avut implicații majore, fiind amânată judecarea a mii de cauze care nu reprezintă urgențe, a fost acceptat ca un drept legitim.

„Asistăm la o încercare evidentă de discreditare a acțiunilor din educație”

În această perioadă, asistăm la o încercare evidentă de discreditare a acțiunilor din educație, ca urmare a neparticipării multor cadre didactice la simularea examenului de Bacalaureat. Este esențial să clarificăm și să transmitem un mesaj unitar.

În România, magistrații sunt o categorie profesională fără drept de grevă și au adoptat, în repetate rânduri, o formă de protest constând în judecarea exclusivă a cauzelor urgente și amânarea celorlalte dosare prin acordarea de termene. Această formă a fost recunoscută public ca „protest” și nu ca abatere disciplinară. În mod similar, cadrele didactice nu refuză activitatea didactică, nu blochează funcționarea școlii ci aleg să nu participe la activități suplimentare (precum simulările), în condiții contestate sau în afara unei reglementări clare privind timpul de muncă”, atrage atenția Adrian Voica.

Liderul, care ocupă și funcția de vicepreședinte în cadrul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), face apel la colegii din învățământul preuniversitar să fie solidari și să ceară tratament egal.

Nu există două standarde! Dacă în Justiție această formă este considerată legitimă, atunci și în Educație trebuie tratată la fel. Nu vorbim despre indisciplină, ci despre respectarea normei de muncă, protejarea demnității profesionale, dreptul la o formă de protest adaptată cadrului legal existent. Vă rugăm să transmiteți unitar colegilor că neparticiparea la simulări reprezintă o formă legitimă de protest profesional, deoarece nicio activitate suplimentară nu poate fi impusă fără bază legală și fără acceptul salariatului”, a mai susținut Voica.

Liderul le atrage atenția colegilor să anunțe orice act de presiune la care sunt supuși de către superiori.

Dacă nu ne susținem unii pe alții acum, riscăm să legitimăm un precedent periculos, acela în care profesorii vor fi obligați să accepte orice, fără drept de reacție. Nu cerem privilegii, cerem același respect: dacă Justiția poate protesta fără a fi sancționată, atunci Educația nu poate fi redusă la tăcere prin etichete și presiuni”, a mai punctat Voica.

Sindicatele au semnalat cazuri de „încălcare a legii”

Un alt lider de sindicat din învățământul preuniversitar, din Vaslui, a anunțat că va înainta plângere către Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru cazurile în care au fost aduse cadre didactice din alte unități școlare pentru a sprijini simularea probelor de Evaluare Națională. Sunt cazuri de „muncă la negru”, a apreciat liderul Sorin Țiplea, acuzând IȘJ Vaslui că a încălcat legislația organizării simulării Evaluării Naționale doar pentru a se susține această activitate cu orice preț.

Ministerul Educației a anunțat, pe de altă parte, joi, 19 martie 2026, că din datele transmise din județe (data de referință: 19 martie, ora 16:00), „simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat din acest an, programată în cursul săptămânii viitoare, se va desfășura în peste 1.350 de unități de învățământ cu elevi în clase terminale de liceu”. Conform comunicării oficiale a MEC, în 69 (4,84%) de unități școlare activitatea de simulare nu se va organiza din cauza boicotului.

Ministrul Educației, Mihai Dimian, le-a adresat mulțumiri, conform celui mai recent comunicat de presă postat pe site-ul ministerului, profesorilor care „au contribuit și contribuie la derularea acestui demers important, realizat în interesul elevilor, pentru evaluarea nivelului de pregătire actual, identificarea eventualelor lacune în pregătire și familiarizarea acestora cu condițiile de desfășurare a examenelor naționale din vara acestui an”.

Din datele care ajung la federațiile sindicatelor din învățământ se prefigurează și pentru săptămâna viitoare o boicotare masivă în județul Covasna (care a fost liderul acțiunii în cadrul Evaluărilor Naționale), unde în aproape jumătate dintre licee (opt din 17) simularea nu va fi susținută. Și în zona Vaslui profesorii sunt pregătiți să continue protestul, în două licee din opt aceștia anunțând că refuză să se prezinte ca membri în comisiile de examen.