Profesorii anunţă grevă japoneză la sfârşitul lunii şi mitinguri în noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (F.S.L.I.) ies în stradă de la sfârşitul lunii octombrie. Profesorii vor protesta în faţa sediului Guvernului şi a sediului USL, iar în şcoli, dascălii vor face grevă japoneză, urmând ca în noiembrie să participe la un miting din Capitală urmat de un marş, anunţă FSLI într-un comunicat.

Printre altele, profesorii cer adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 %, acordarea a minimum 6% din PIB sectorului educaţional, modificarea Legii Educaţiei în ceea ce priveşte statutul personalului didactic, decontarea cheltuielilor făcute cu naveta şi reintroducerea sporului de doctorat.

Astfel, în datele de 28, 29 şi 30 octombrie vor avea loc, concomitent, proteste la sediul Guvernului şi la sediul Uniunii Social Democrate, iar în aceeaşi perioadă, în toate unităţile de învăţâmânt, din ţară, unde F.S.L.I. are membri, dascălii vor fi în grevă japoneză, purtând o banderolă albă pe braţ.

În data de 6 noiembrie, F.S.L.I. va organiza în Bucureşti un miting de amploare urmat de un marş, a precizat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

Revendicările FSLI:

• Alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din P.I.B. pentru educaţie, conform art.8 din Legea Educaţiei Naţionale şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public;

• Modificarea Legii educaţiei naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent şi să conducă la creşterea calităţii actului de instrucţie şi educaţie, dar şi la creşterea gradului de implicare a cadrelor didactice în luarea deciziilor. Principalele modificări care se impun sunt:

    - Reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învăţământ şi gradul didactic I;
    - Decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice să se facă de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei Naţionale;
    - Introducerea prevederilor Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic;
    -   Reintroducerea sporului de doctorat;
     - Posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puţin 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei;
    - Acordarea gradaţiei de merit şi pentru personalul didactic auxiliar;
    -  Introducerea posibilităţii dobândirii de către cadrele didactice a celei de-a doua specializări, prin programe de conversie profesională, cu finanţare de la bugetul de stat;

• Adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 %, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie de 2:1. Aceasta este singura soluţie pentru ca meseria de dascăl să devină motivantă şi tinerii performanţi să fie atraşi către cariera didactică. De asemenea, se impune majorarea salariilor personalului nedidactic, având în vedere faptul că actualele venituri ale acestei categorii de salariaţi, le permit un trai sub limita de subzistenţă;

• Depolitizarea învăţământului în sensul că, în dobândirea funcţiei de director al unităţii de învăţământ, rolul determinant să revină colectivului unităţii şi nu factorilor politici;

• Regândirea  programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerinţelor în schimbare şi competiţiei de pe piaţa forţei de muncă;

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile