Opționalul „Ora cu și pentru animale” va fi introdus în școli la nivel național: „Va face din elevii de azi niște adulți responsabili”

0
Publicat:

Elevii din clasele a V-a și a VI-a vor avea ocazia să învețe grija față de animale la școală. Opționalul „Ora cu și pentru animale” va fi introdus în școli la nivel național.

Disciplina opțională a fost aprobată la nivel național. FOTO: Facebook/Hubert Thuma

Disciplina opțională a fost aprobată la nivel național, urmând să fie publicată în Monitorul Oficial. Ulterior, aceasta va putea fi aleasă de orice unitate de învățământ din țară. Opționalul este destinat elevilor din clasele a V-a și a VI-a și poate fi predat de orice profesor, indiferent de specializare, potrivit unui comunicat al CJ Ilfov.

Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a declarat că introducerea acestui opțional reprezintă un pas important pentru dezvoltarea empatiei în rândul copiilor.

„Materie opțională, în catalog. E un pas care mă bucură enorm. Un pas firesc pentru momentul în care societatea românească se află. Suntem dezbinați, supărați, avem multe cazuri de femei bătute, animale chinuite. Acest opțional nu face nimic altceva decât să dezvolte empatia. Poate pare puțin lucru, dar e unul extraordinar. La acest opțional, elevii învață să fie buni cu animalele, să interacționeze corect cu ele, să fie responsabili. Acest opțional va face din elevii de azi niște adulți responsabili și atenți la nevoile celor din jur”, a afirmat acesta.

La rândul său, Hilde Tudora a explicat că a fost realizată și o materie suport, adaptată realităților actuale.

„Noi am realizat și o materie suport. O dăm oricui are nevoie. Materia e adaptată la realitatea care ne doare. Le spunem copiilor că animalele nu au ce căuta pe străzi, îi învățăm să fie responsabili, să conștientizeze ce înseamnă prevenția, sterilizarea animalelor, cum să interacționeze cu animalele, cum să nu mai facă poză cu ursul”, a precizat ea.

Programa opționalului cuprinde teme precum respectul pentru orice formă de viață, legislația privind protecția animalelor, îngrijirea animalelor de companie și de fermă, protejarea faunei sălbatice, dar și conceptul „O singură sănătate” (boli, zoonoze și interconexiuni între sănătatea umană și animală).

Inspectorul școlar general adjunct al ISJ Ilfov, Cristina Ghiță, a subliniat că, pentru al doilea an consecutiv, peste 600 de elevi din județ au participat la „Ora cu și pentru animale”. Potrivit acesteia, rezultatele chestionarelor de feedback completate după un an de implementare arată o creștere semnificativă a comportamentelor empatice: 62% dintre elevi spun că și-au ajutat mai des colegii, 62% declară că au manifestat mai multă grijă față de ființele vulnerabile, 58% afirmă că au colaborat mai bine cu colegii, iar 56% spun că le este mai ușor să lucreze în echipă.

În comunicat se mai arată că, în ultimii ani, în societatea românească s-a înregistrat o creștere alarmantă a cazurilor de abuz asupra animalelor, dar și a violenței față de oameni.

Opționalul este inițiat de Direcția pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și mai multe organizații nonguvernamentale, printre care Fundația Visul Luanei.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire