O insectă stârnește panică printre părinții elevilor unei școli din Capitală. De frica ploșnițelor, oamenii nu-și mai trimit copiii la ore

0
Publicat:

Isterie printre părinți la o școală generală din București. Oamenii susțin că în cadrul unității de învățământ ar exista o invazie de ploșnite, iar mulți refuză să-și mai trimită copii la ore. Totul s-a întâmplat după ce elevii ar fi găsit în clase câteva insecte. Mai mult, zilele trecute doi copii au ajuns la cabinetul medical cu ciupituri pe corp.

„Noi nu am găsit nimic, nu am văzut nimic, nici DSP-ul nu a confirmat prezența vreunei insecte. Chiar și așa, noi am chemat o firmă specializată și am făcut dezinsecție”, a declarat pentru Adevărul Gabriela Năstase, secretara unității de învățământ.

Povestea ploșnițelor care ar fi invadat Școala Generală nr. 20 din sectorul 3 al Capitalei, a început săptămâna trecută, vineri. „Niște copii au găsit câteva insecte. Le-au fotografiat, le-au arătat părinților, iar aceștia le-au confundat cu ploșnițele. Oamenii s-au alarmat, au început să discute pe grupul de whatsapp, iar apoi au trimis imaginile către conducerea școlii cerând să se ia măsuri”, continuă Gabriela Năstase.  Conducerea a decis să cheme o firmă de dezinsecție. „Am controlat fiecare clasă, dar nu am găsit nimic. Nici o insectă, ce să vorbesc despre o invazie de ploșnițe. Însă, la nivelul conducerii s-a luat decizia să se facă, preventiv, în weekend, o dezinsecție”, mai spune secretara. „Copiii s-au întors la școală luni și credeam că problema părinților este rezolvată. Însă acum câteva zile, doi copilași au ajuns la cabinetul medical al școlii cu câteva ciupituri. Asistenta a spus că ar fi, cel mai probabil, de la țânțari”, a mai precizat Gabriela Năstase. 

La Școala nr. 20 din Capitală nu a existat niciodată vreo invazie de ploșnițe. Sursa: Facebook

„Mulți părinți și-au ținut copiii acasă”

Incidentul i-a panicat și mai tare pe părinți. „Au continuat cu telefoanele și cu suspiciunile că ar exista o invazie de ploșnițe. S-a creat o panică generală care a luat amploare în mod  nejustificat. Mulți au refuzat să-și mai trimită copiii la școală. De teamă. Dar vă spun este o teamă nefondată, pentru că în școala noastră nu există ploșnițe. Au spus-o cei de la DSP care au venit în control, au spus-o angajații firmei de dezinsecție, au venit și cei de primărie și au verificat”, ne-a mai spus reprezentanța școlii.  Secretara unității de învățământ a explicat că școala a fost recent renovată: „De unde ploșnițe? Am renovat în această vară, în timpul vacanței. Totul este schimbat și nou. Curat. Am schimbat parchetul, mobilierul, ușile, am văruit pereții. Nu avem lucruri vechi sau deteriorate. Copiii învață în condiții perfecte de igienă”.

Am vorbit și cu reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care au confirmat informațiile transmite de conducerea școlii 20: „Nu este vorba despre o invazie. Din informațiile pe care le avem în acest moment, într-adevăr, s-au făcut două proceduri de dezinsecție la nivelul unității de învățământ cu scop preventiv. Copiii ar fi găsit un gândăcel, care nu s-a confirmat a fi ploșniță. A fost mai mult o isterie a părinților. Oamenii s-au alarmat pe grupurile de whatsapp și școala a acționat preventiv, în consecință. Azi am trimis acolo reprezentanți ai inspectoratului școlar, ai DSP și ai primăriei. Nu au identificat nici picior de gânganie până la acest moment”, a declarat inspectorul școlar Ștefan Elena. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie