Învățătoarea care predă în funcție de emoțiile copiilor și le aduce natura ca material didactic

0
Publicat:

O învățătoare de la o școală din Bârlad folosește elemente din natură ca să își învețe elevii să scrie și să citească, dar le formează și spiritul de echipă, empatia și dorința de a fi mai buni ca să îi pregătească și pentru viață.

Simona Moacă și elevii săi FOTO Victor Ghinea

Simona Moacă (39 de ani), învățătoare la Școala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu“ din Bârlad, județul Vaslui, a reușit să iasă în evidență prin metodele atipice prin care predă și rezultatele obținute cu elevii la clasă. A absolvit Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Transilvania“ din Brașov, iar în prezent urmează cursurile „Teach for Romania“.

Învățământul a fost dintotdeauna o vocație pentru mine“, a declarat învățătoarea pentru „Weekend Adevărul“, care a luptat pentru ca visul ei de a ajunge la catedră să devină realitate.

S-a înscris mai întâi la Colegiul pentru Institutori, dar a devenit mamă și a durat ceva timp până când și-a reluat drumul în învățământ.

A lucrat și ca vânzătoare la un supermarket, apoi ca operator calculator la un magazin, iar cu trei zile înainte de examenul pentru necalificați din învățământ a luat decizia să revină la catedră și a reușit.

„A fost ca o reîntoarcere la ce sunt și ce trebuie să fac cu adevărat“, mărturisește cu emoție Simona.

Ziua și autoevaluarea

Școala unde predă Simona este în mediul urban, însă nu este printre cele fruntașe, confruntându-se cu multe probleme. Timp de șase ani a lucrat ca suplinitor, dar anul trecut a reușit să se titularizeze, și nu oricum, ci prima pe județul Vaslui.

Ne descrie în câteva cuvinte unul dintre secretele succesului său cu elevii la clasă. „În fiecare zi îmi evaluez munca și asta mă ajută să schimb ceea ce este de schimbat, să merg către ei cu metode noi, care să îi ajute să învețe mai bine și mai ușor și să le rămână în minte pe termen lung informațiile pe care le ofer“, explică dascălul.

Simona își evaluează în fiecare zi munca la catedră FOTO Victor Ghinea

Își dorește ca elevii săi să nu acumuleze doar cunoștințe la școală, ci să își formeze și să își păstreze integritatea, iar atunci când sunt puși la încercare și sunt nedreptățiți, să își poată căuta dreptatea. Urmărește, de asemenea, ca fiecare copil să ajungă să își cunoască pe cât de mult posibil adevărata capacitate.

„Dezvoltarea fiecărui elev este diferită, ca și atingerea potențialului maxim. Tocmai de aceea sunt foarte atentă la reacțiile fiecăruia dintre ei și la ceea ce duc eu către ei“, spune învățătoarea, care acum este la catedra unei clase pregătitoare.

Greșeli intenționate

Dascălul nu își începe orele până când nu ia pulsul fiecărui elev, astfel încât să știe cum se simte și ce poate să facă pentru a-i schimba starea de spirit. „Dacă țin degetele jos, sunt triști, dacă sunt la mijloc, sunt așa și așa, iar dacă degetele sunt sus, atunci sunt fericiți. Dacă sunt triști, vorbesc cu ei și încercăm să găsim soluții“, detaliază Simona.

În funcție de emoțiile copiilor, învățătoarea abordează un anumit stil de predare, care se mulează pe starea acestora.

„Dacă copilul nu se simte bine în acea zi la școală, eu voi trage degeaba și mă voi supăra degeaba pe el. Este important să știu cum se simte fiecare dintre ei, iar apoi, până la finalul orelor de curs, își revin“, spune învățătoarea.

Simona are cu micuții și o rutină la începutul orelor, prin care se salută și se înveselesc reciproc, conectându-i unii cu ceilalți, dar și cu natura. De asemenea, Simona greșește de multe intenționat ceea ce predă pentru a-i determina pe copii să își susțină punctul de vedere.

Le testează astfel și atenția și îi provoacă să susțină ceva ce știu sigur că e adevărat. Ulterior, pe măsură ce copiii cresc, îi va învăța să se autoevalueze, astfel încât să conștientizeze unde greșesc și să corecteze, dar și să susțină ceea ce fac bine.

Natura, a doua învățătoare

Elevii vin de drag la școală, mai ales pentru că Simona folosește elemente din natură, precum castanele sau dopuri de plută ca să îi învețe literele și numerele.

„I-am rugat să strângă castane în drum spre casă, timp de o săptămână, iar cu ele au făcut litere la clasă pe parchet, iar apoi au trecut la silabe. Totul s-a făcut în echipe. A fost ca o dictare sub acoperire. Eu le spuneam diverse cuvinte, iar ei se concentrau să le formeze din castane cât mai repede“, își amintește amuzată învățătoarea.

Pe dopurile de plută a scris litere, iar elevii trebuiau să le recunoască și să facă diferența dintre literele mici și cele mari.

Simona își pregătește elevii nu numai la matematică și română, dar și pentru viață. Știe că fiecare nouă generație de copii este diferită de cea precedentă, iar informațiile pe care le predă le conectează mereu cu realitatea lor cotidiană pentru a înțelege de ce este important să învețe.

„Mă întreabă de ce este important să citim sau de ce este important să respectăm regulile clasei. Trebuie să argumentez și să vin cu exemple ca să înțeleagă importanța acestor lucruri. De pildă, le-am cumpărat ciocolată și au început să citească ingredientele de pe ambalaj și ce alergeni conține. I-am întrebat atunci și eu dacă este important să știm să citim și majoritatea au răspuns pozitiv“, exemplifică învăţătoarea.

Borcanul magic. Fasole albă, fasole neagră

Simona folosește o altă metodă ieșită din tipare pentru a-și responsabiliza elevii și a-i motiva să învețe mai bine și să respecte regulile clasei. Este vorba despre un borcan, unde pune boabe de fasole albă pentru recompense și boabe de fasole neagră pentru consecințe.

„Toate clasa primește boabe albe sau negre, iar fiecare borcan are mai multe niveluri. Când ajungem la un astfel de nivel, votăm cu toții o recompensă pe care ei și-o doresc foarte mult. După ce au trecut de primul nivel la recompense, și-au dorit să stăm o oră în parc. La nivelul trei am mâncat paste la școală, iar acum am trecut de nivelul patru și își doresc o zi de înghețată“, explică râzând dascălul cum funcționează sistemul.

În acest fel, cei mici învață să lucreze în echipă, să respecte regulile, să fie mai buni și să nu lase niciodată niciun coleg în urmă, iar acest lucru se va extinde ulterior și în afara sălii de clasă, în realitatea cotidiană.   

Simona folosește metode de predare atipice FOTO Victor Ghinea

La sfârșitul cursurilor, elevii îi dau feedback la ceea ce li s-a predat, iar dascălul își calibrează permanent stilul și metodele de predare pentru a răspunde și mai bine nevoilor celor mici. Multe dintre metodele de predare amintite le-a creat intuitiv și le adaptează în funcție de elevii cărora le predă, iar pe unele dintre ele le-a îmbunătățit după ce s-a înscris la cursurile „Teach for Romania“.

Colaborează în prezent cu asociația „Bună ziua, copii din România“ și, cu ajutorul acesteia, a creat un atelier de teatru și improvizație, unde micuții fac exerciții de dicție, dramatizări, jocuri și dezvoltare personală.

„Vreau să fiu ca un grădinar, care plantează în ei semințe ale bunătății, vreau să fie empatici, să fie autonomi, dar vreau să fie și stăpâni pe ceea ce fac și ceea ce știu. Semințele de care vorbeam vreau ca la un moment dat să se transforme în OAMENI, cu majuscule“, este dorința Simonei pentru elevii ei.

Mai multe pentru tine:
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți