Cursuri mutate în online sau suspendate, din cauza vremii, în școli din patru județe

0
Publicat:

Cursurile au fost suspendate sau au avut loc online în mai multe școli din patru județe, din cauza ninsorilor și a frigului.

Unii elevi au făcut școală de acasă FOTO: Adevărul (arhivă)

Ministrul Educației a anunțat că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, programul școlar a fost afectat în cinci unități de învățământ din 4 județe.

Este vorba de câte o unitate din județele Vâlcea, Dolj și Mehedinți și de două din județul Argeș.

În patru dintre cele cinci școli, cursurile se desfășoară online, iar într-o singură unitate de învățământ cursurile au fost suspendate din cauza drumurilor impractibile și vor fi recuperate ulterior, potrivit MEN.

28 de județe din țară și Capitala sunt de luni, de la ora 10.00, până marți dimineața, sub avertizare Cod galben de ger emisă de ANM.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete