Ce amendă riscă șoferii care circulă cu ITP expirat în 2026
0Odată cu majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei, programată pentru data de 1 iulie, valoarea punctului de amendă va ajunge automat de la 202,5 lei la 216,25 lei. Acest fapt va genera creșterea sancțiunilor pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice (ITP).
Lipsa unui ITP valabil este tratată prin două sancțiuni ce se aplică simultan. Prima vizează conducerea unui vehicul fără inspecție tehnică, iar a doua vizează circulația cu un vehicul a cărui înmatriculare a fost suspendată automat (efect juridic ce intervine imediat ce ITP-ul expiră). Ambele fapte se sancționează cu puncte-amendă din clasa a IV-a (între 9 și 20 de puncte).
La cât se ridica amenda pentru șoferii care circula cu ITP expirat in 2026
Până la 30 iunie 2026 : punct amendă: 202,5 lei.
În prezent, valoarea punctului de amendă este calculată la 5% din salariul minim de 4.050 lei:
- Amenda minimă (9 puncte): 1.822,5 lei
- Amenda maximă (20 puncte): 4.050 lei
- Total maxim cumulat (două sancțiuni): 8.100 lei
De la 1 iulie 2026 : punct amendă: 216,25 lei.
Odată cu creșterea salariului minim la 4.325 lei, punctul de amendă crește automat, iar grilele de sancțiuni se modifică:
- Amenda minimă (9 puncte): 1.946,25 lei
- Amenda maximă (20 puncte): 4.325 lei
- Total maxim cumulat (două sancțiuni): 8.650 lei.
Pe lângă amenzile usturătoare, poliția reține pe loc certificatul de înmatriculare și plăcuțele. Singura modalitate de a deplasa vehiculul către o stație ITP va fi pe platformă, deoarece dovada înlocuitoare eliberată nu oferă drept de circulație.
Cât costa ITP-ul si unde îl poți face
Dacă amenzile pot ajunge până la 8.650 de lei, costul unei verificări tehnice periodice rămâne o fracțiune din această sumă. Prețurile sunt liber practicate de stațiile autorizate și variază ușor în funcție de locație și tipul de combustibil.
Tarife medii în stațiile autorizate (2026):
- Motociclete și mopede: 100 – 150 lei
- Autoturisme Benzină / Hibrid: 150 – 200 lei
- Autoturisme Diesel: 200 – 250 lei
- Vehicule 4x4 sau Utilitare (<3.5t): 250 – 400 lei
Inspecția poate fi efectuată în orice stație acreditată de Registrul Auto Român (RAR). Se recomandă verificarea valabilității actuale pe site-ul oficial al RAR și programarea cu cel puțin 10 zile înainte de expirare.
Documente necesare la prezentare:
- Certificatul de înmatriculare (talonul) în original;
- Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) în original (sau copie legalizată/cu ștampila băncii pentru vehicule în leasing);
- Asigurarea RCA valabilă;
- Actul de identitate al persoanei care prezintă vehiculul (nu este obligatoriu să fie proprietarul).
Este important de reținut că periodicitatea ITP-ului depinde de vechimea mașinii: la 3 ani pentru mașinile noi, la 2 ani pentru cele între 3 și 12 ani, și în fiecare an pentru vehiculele mai vechi de 12 ani.