Zelenski, Trump și Putin, față în față la Budapesta? Manevra diplomatică pe care experții o văd drept amânarea inevitabilului

0
Publicat:

Expertul în securitate Hari Bucur Marcu explică care ar fi rezultatul unei eventuale întâlniri dintre președinții Putin și Zelenski, cu Trump în rolul de mediator, la Budapesta.

Va aduce pacea întâlnirea celor trei președinți. FOTO: AP

Donald Trump a anunțat recent că o întâlnire între el și Vladimir Putin ar putea avea loc la Budapesta, în aproximativ două săptămâni. Premierul ungar Viktor Orbán s-a arătat dispus să găzduiască evenimentul și să asigure condițiile necesare pentru participarea liderului rus, în ciuda problemelor juridice internaționale legate de mandatul de arestare emis pe numele lui Putin. Scopul principal al discuției ar fi găsirea unei soluții diplomatice pentru războiul din Ucraina și o posibilă negociere care să ducă la încetarea conflictului.

În cazul unei negocieri de succes, această întâlnire ar trebui urmată de una la care să participe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. El nu a primit o invitație oficială, iar detaliile privind formatul întâlnirii, data exactă sau participanții nu au fost stabilite clar.

Întâlnirea rămâne o posibilitate, nu o certitudine. Ea depinde de mai mulți factori politici, diplomatici și logistici, însă dacă va avea loc, ar putea reprezenta un moment important în eforturile de negociere a păcii dintre Rusia și Ucraina, spune analiștii internaționali.

Summitul de la Budapesta, o manevră timidă și subțire de prelungire a inevitabilului

Expertul în securitate Hari Bucur Marcu a explicat care crede că ar fi potențialul rezultat al unei asemenea întâlniri.

„După toate datele și informațiile de care dispun eu, de la mine de acasă, această întâlnire probabilă de la Budapesta nu este altceva decât o manevră timidă și subțire de prelungire a inevitabilului în care Statele Unite, prin președintele Donald J. Trump, abandonează rolul de mediator între agresoarea Rusia și agresata Ucraina și trece cu arme și bagaje, cum se spune în popor, de partea ucraieneilor”, susține expertul pe pagina sa de Facebook.

Printre armele menționate se află și vestitele rachetele americane de croazieră Tomahawk. Aceste rachete, spune expertul, Ucraina le cere de la Statele Unite nu ca ajutor sau în dar, ci la schimb cu dronele dezvoltate de ucraineni și produse în Ucraina, inclusiv prin exportarea producției de asemenea arme pe teritoriul Americii. „Ceea ce ar fi muzică plăcută în urechile lui Trump, care are o politică strategică de reindustrializare a Americii, cum poate oricine să își dea seama”, detaliază el.

Subiectul Tomahawk face Rusia lui Putin să intre în contact cu americanii 

Bucur Marcu susține că refuzul de a trimite temutele rachete către Ucraina în urma întâlnirii Zelenski-Trump, de la Washington, nu reprezintă un eșec:

Deși anti-trumpiștii din mediile internaționale, cum sunt cei de la BBC, au prezentat ca pe un eșec al demersurilor Kievului de a obține Tomahawk-uri faptul că America nu a convenit în cadrul întâlnirii de la Washington D.C. la schimbul invocat dintre rachetele americane și dronele ucrainene, realitatea subliniată de Zelenski și de comentatorii de bună credință este că, în acest moment, subiectul Tomahawk este unul care nu merge mai departe decât de a face Rusia lui Putin să intre în contact cu americanii, să propună întâlniri imediate la nivel de miniștri de externe între cele două națiuni puteri nucleare și să contemple favorabil ideea unei întâlniri la vârf (summit) între șefii de stat și de guvern implicați, probabil la Budapesta, în următoarele două săptămâni.”

Ce ar însemna livrarea rachetelor pentru Rusia

În acest context se pune întrebarea „De ce ar fi Moscova lui Putin atât de sensibilă la acest subiect?”

„Deoarece, de mai bine de trei ani și jumătate, Rusia se află într-un război de uzură în Ucraina, război în care Moscova rezistă pe poziții (deși pretinde că s-ar afla în ofensivă insesizabilă) cu ajutorul Iranului, care le-a dat rușilor drone de atac, dar și o fabrică de drone, cu ajutorul Coreei de Nord, care a pus la dispoziția Rusiei zeci de mii de militari (dintre care multe mii ar lucra chiar în fabrica de drone iraniene), precum și diferite tipuri și cantități de muniții sovietice, din stocurile proprii, precum și cu ajutorul financiar al Chinei și Indiei, între alții, ajutor sub formă de achiziții de petrol rusesc și destinat finanțării războiului de lungă durată și fără perspective de obținere a victoriei pe teatrul operațiilor militare din Ucraina”, a susținut expertul.

Obținerea de către Ucraina a unor arme cu rază lungă de acțiune, cum sunt rachetele de croazieră Tomahawk, ar înseamna practic anularea unei bune părți din avantajele de putere militară pe care le-a obținut Rusia de pe urma Chinei, Coreei de Nord, Indiei și Iranului, printre alții, arată el și completează: „Asta, deoarece aceste rachete americane pot lovi în adâncimea teritoriului rusesc obiectivele esențiale, cum sunt fabrica de drone iraniene, rafinăriile și instalațiile prin care Rusia livrează petrol Chinei și Indiei, depozite de muniții și concentrări de forțe, dar și aerodromurile din adâncime, de unde decolează bombardierele strategice rusești, purtătoare de rachete echivalente cu Tomahawk-urile americane, destinate lovirii în Ucraina a unor obiective eminamente civile, cu scopul de a slăbi voința națiunii ucrainene de a continua războiul de respingere a agresorului moscovit.”

„Rusia nu va fi învinsă, dar își va pierde avantajul actual”

Expertul răspunde și la întrebarea privind modul în care intrarea unor astfel de rachete în arsenalul Ucrainei ar schimba soarta războiului:

„Așa că, deși în sine, arma aceasta a rachetelor de croazieră, cu rază de peste 1.500 km, nu ar putea să schimbe soarta unui război convențional și nici să ducă la obținerea victoriei de către utilizator (așa cum nici rachetele rusești echivalente nu reușesc așa ceva, deși sunt folosite de mult timp și în număr remarcabil), ele pot face diferența strategică, atunci când utilizarea lor vizează slăbirea capacității Rusiei de a rezista la uzura de război, mai mult timp decât ar face-o ucrainenii.”

Expertul e de părere că de aici provine și încercarea disperată a lui Putin de a mai lungi măcar cu două săptămâni deznodământul așteptat: „cel în care Rusia nu va fi învinsă, dar avantajul actual, în care dispune de resurse de toate naturile din partea celor care o susțin sub diferite forme se epuizează sau dispare, pe seama acelor rachete Tomahawk americane și a altor arme sofisticate, de lovire în adâncimea teritoriului rusesc.”