Un cuplu din New Jersey a câștigat de două ori la loterie în doar șase luni, având șanse de 1 la 2 trilioane

0
Publicat:

Un cuplu căsătorit din New Jersey, Statele Unite, a avut parte de un noroc ieșit din comun: a câștigat de două ori la loterie într-un interval de doar șase luni, relatează Bild.

FOTO: Istock

Prima dată, cei doi au câștigat un milion de dolari (aproximativ 860.000 de euro) cu un bilet „scratch-off”. La scurt timp, norocul le-a surâs din nou — cu un alt bilet similar au obținut încă trei milioane de dolari (circa 2,6 milioane de euro). În total, cuplul a strâns nu mai puțin de patru milioane de dolari (aproximativ 3,5 milioane de euro).

Probabilitate incredibilă de câștig

Reprezentanții companiei de loterie au declarat că șansele ca un astfel de dublu câștig să se întâmple într-un interval atât de scurt sunt infime: aproximativ 1 la 2 trilioane. Ca termen de comparație, este de un milion de ori mai puțin probabil decât să fii lovit de un meteorit.

Cuplul are deja doi copii mici, de 5 ani, respectiv 11 luni, iar al treilea este pe drum. După primul câștig, obținut în luna aprilie, au organizat o petrecere mare pentru a sărbători. Soția a glumit ulterior, mângâindu-și burtica de gravidă, spunând că „poate s-au bucurat puțin prea mult”.

Tatăl a mărturisit că loteria a devenit un mic ritual de familie: „Cu copiii, nu prea avem timp să ieșim la petreceri sau să ne distrăm. Așa că, la începutul fiecărei luni, cumpărăm câteva bilete răzuibile, iar când cei mici dorm, ne jucăm și le răzuim. Facem un mic concurs între noi – cine câștigă mai mult. Cel puțin așa acoperim costurile.”

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat