Video Trump: Macron și Starmer devin puțin duri când nu sunt eu prin preajmă. Ce spune despre Groenlanda

0
Publicat:

Președintele SUA Donald Trump spune că se înțelege bine cu Keir Starmer și Emmanuel Macron, dar afirmă că aceștia devin „puțin duri” atunci când el nu este prezent. „Dar atunci când sunt, mă tratează foarte frumos”, afirmă liderul american.

Donald Trump FOTO: EPA EFE

Donald Trump a fost întrebat de un reporter cum ar caracteriza relația sa cu Keir Starmer și cu președintele francez Emmanuel Macron în acest moment.

De asemenea, a fost întrebat dacă a vorbit cu ei după postarea sa de pe rețelele sociale mai devreme în cursul zilei, o referire aparentă la critica sa legată de acordul privind Insulele Chagos din Marea Britanie.

„Nu, nu am vorbit cu ei, dar cred că mă înțeleg foarte bine cu ei”, a spus Trump, potrivit skynews.

„Întotdeauna mă tratează bine. Uneori devin puțin duri când nu sunt prin preajmă, dar atunci când sunt, mă tratează foarte frumos. Și, știți, îmi plac amândoi.”, a spus Trump. 

Pe de altă parte, Trump a comentat și situația legată de Groenlanda, afirmând că lucrurile se vor „rezolva destul de bine”.

Un reporter l-a întrebat despre tarifele pe care le-ar putea impune Europei dacă aceasta nu sprijină planul său de achiziție a insulei.

„Avem multe întâlniri programate pe tema Groenlandei. Plecam în această seară, după cum știți, spre Davos, și avem multe întâlniri programate pe tema Groenlandei. Și cred că lucrurile se vor rezolva destul de bine”, a spus liderul american.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată