Trump amenință BBC cu un proces de un miliard de dolari pentru un documentar difuzat înainte de alegerile din 2024

0
Publicat:

Donald Trump a amenințat BBC cu o plângere pentru defăimare, însoțită de o cerere de despăgubiri de un miliard de dolari, acuzând postul britanic că a montat „în mod înșelător” un discurs de-al său într-un documentar difuzat înaintea alegerilor prezidențiale din 2024, relatează AFP.

FOTO: Profimedia

Echipa de avocați a președintelui SUA i-a dat termen BBC până vineri, ora 17:00 la Washington (22:00 GMT), pentru a retrage documentarul și a-și cere scuze public, se arată într-o copie a scrisorii obținute de AFP. În caz contrar, Donald Trump amenință că va acționa în instanță, cerând daune de cel puțin un miliard de dolari.

Echipa juridică a lui Trump susține că BBC „l-a defăimat pe președinte montând deliberat și de manieră înșelătoare acest documentar, într-un mod menit să influențeze alegerile prezidențiale”.

Documentarul, parte a emisiunii „Panorama”, a fost difuzat în octombrie 2024 și ar fi combinat fragmente din discursul lui Trump din 6 ianuarie 2021 – ziua asaltului asupra Capitoliului – pentru a-l face să pară că își incită susținătorii la violență.

După izbucnirea scandalului, directorul general al BBC, Tim Davie, și directoarea BBC News, Deborah Turness, și-au anunțat demisia, iar președintele instituției, Samir Shah, și-a cerut scuze public, numind incidentul „o eroare de judecată”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos