Trump a calificat drept „veşti bune” anularea emisiunii lui Jimmy Kimmel de la ABC: „Un ratat complet”

0
0
Publicat:

Donald Trump a calificat marți drept „vești bune” faptul că programul de televiziune al lui Jimmy Kimmel a fost anulat de rețeaua ABC, după ce, în una din emisiunile sale, comediantul a ironizat impactul pe care moartea lui Charlie Kirk l-a avut asupra președintelui american.

Trump a felicitat ABC pentru retragerea emisiunii lui Kimmel. FOTO AFP

Preşedintele SUA l-a caracterizat pe Kimmel ca fiind „un ratat complet” şi a subliniat că, potrivit lui, ratingul său este „foarte slab", potrivit EFE, citată de Agerpres.  

„Programul lui Kimmel, cu indicatori de audiență scăzuți, este anulat; felicitări ABC pentru că în final a avut curaj", a reacționat președintele Trump pe contul său oficial de pe rețeaua Truth Social.

Programul Jimmy Kimmel Live, difuzat noaptea pe ABC, reţea deţinută de Disney, a fost anulat după ce luni gazda a ironizat impactul pe care moartea lui Charlie Kirk (ucis pe 10 septembrie) l-a avut asupra preşedintelui Trump şi a difuzat un clip înregistrat săptămâna trecută în care un jurnalist îl întreabă pe preşedinte cum face faţă asasinatului, la care el răspunde: „Cred că foarte bine", trecând imediat la comentarii despre construirea noii săli de dans a Casei Albe.

Ce a spus Jimmy Kimmel despre „gaşca MAGA 

Kimmel a mai spus, în aceeaşi emisiune, că „gaşca MAGA a încercat cu disperare să îl eticheteze pe acest băiat (Tyler Robinson), care l-a ucis pe Charlie Kirk, ca fiind orice altceva decât unul dintre ei şi să facă tot posibilul pentru a obţine un câştig politic".

Responsabilă legal de ABC, compania Nexstar a emis o comunicat în care a afirmat că „se opune ferm comentariilor recente făcute de domnul Kimmel despre asasinarea lui Charlie Kirk şi va înlocui programul în pieţele sale afiliate la ABC".

Trump a profitat de mesajul său despre anularea programului lui Jimmy Kimmel pentru a cere, de asemenea, suspendarea emisiunii de noapte a lui Seth Meyers de la NBC, pe care a calificat-o drept „ratată” şi a criticat-o pentru audienţele sale scăzute şi pentru acoperirea media pe care o consideră părtinitoare.

Recentele acţiuni ale preşedintelui american împotriva unor persoane din mass-media se adaugă la procesul de de miliarde intentat publicaţiei The New York Times şi la episodul în care a încercat să reducă la tăcere un reporter australian la Casa Albă atunci când acesta l-a întrebat despre afacerile sale.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete