SUA au consumat în Iran peste jumătate din stocurile de rachete pentru apărare aeriană, arată o nouă analiză
0SUA au consumat peste jumătate din stocurile de rachete pentru apărare aeriană în războiul cu Iranul, început în urmă cu aproape două luni, pe 28 februarie. În acest context, Ucraina a criticat în mod constant folosirea rachetelor Patriot pentru doborârea dronelor iraniene.
Potrivit unei analize realizate de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), publicată pe 21 aprilie, SUA și aliații au folosit între 1.060 și 1.430 de rachete pentru sistemele Patriot, dintr-un stoc inițial de 2.330, scrie Kyiv Independent.
În ceea ce privește muniția pentru THAAD, estimările indică între 190 și 290 de rachete lansate dintr-un total de 360.
Ucraina a criticat în mod constant faptul că SUA folosesc rachete Patriot pentru a doborî drone iraniene Shahed. Stocurile ucrainene de rachete Patriot, în special cele de tip PAC-3 MSE, în timp ce atacurile rusești cu drone continuă.
Ca răspuns, dezvoltatorii ucraineni au creat alternative mai ieftine pentru apărarea antidrone, inclusiv drone concepute special pentru a intercepta alte drone.
Totuși, în fața rachetelor balistice rusești, precum Iskander-M sau Kinzhal, Ucraina rămâne dependentă de ajutor extern, în special de rachetele PAC-3.
Producătorul de rachete Patriot, Raytheon, își extinde producția de rachete GEM-T în Germania, însă aceste facilități nu sunt încă operaționale. În același timp, analiza CSIS estimează că rachetele PAC-3 MSE necesită aproximativ 29 de luni de la contractare până la începerea efectivă a producției.
Săptămâna trecută, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertiza că stocurile de rachete Patriot ale Ucrainei, utilizate pentru apărarea antiaeriană, au ajuns la un nivel critic.
„Este un asemenea deficit încât situația nu poate fi mai rea”, a afirmat liderul de la Kiev, declarând de asemenea că evoluțiile din Orientul Mijlociu afectează negativ capacitatea țării sale de a primi sprijin militar.
În contextul reducerii ajutorului american, rachetele Patriot au devenit o resursă esențială și tot mai limitată.
„Primim sistemele de apărare aeriană mai lent decât ar fi posibil, dar le primim”, a declarat președintele ucrainean.
În același timp, vicepreședintele SUA, JD Vance, a afirmat, în cadrul unui eveniment din statul Georgia, că oprirea ajutorului american pentru Ucraina este „unul dintre lucrurile” de care este „cel mai mândru” în actuala administrație.
Cu toate acestea, Volodimir Zelenski a evitat să critice direct poziția Washingtonului, menționând că Donald Trump a indicat de la început că va adopta o poziție neutră.