Reacțiile Pentagonului și Vaticanului după ce un oficial american l-ar fi admonestat pe ambasadorul Sfântului Scaun pentru criticile Papei Leon la dresa lui Trump
0Atât Pentagonul, cât și reprezentanții Vaticanului au negat informațiile apărute în presă potrivit cărora un oficial american i-ar fi ținut o „predică amară” ambasadorului Sfântului Scaun în SUA, ca reacție la criticile Papei Leo al XIV‑lea privind intervenția militară americană în Iran, potrivit Euronews.
Un articol din The Free Press susținea că, în ianuarie, cardinalul Christophe Pierre ar fi fost admonestat de un înalt oficial al Departamentului Apărării, căruia i-ar fi spus că Biserica ar trebui să se alinieze poziției administrației Trump.
Este vorba de Elbridge Colby, subsecretarului american al Apărării pentru Politici, care i-ar fi subliniat reprezentantului Vaticanului că Washingtonul „are puterea militară să facă orice dorește” și că „Biserica ar fi bine să-i ia partea."
Publicația menționa chiar o referire la perioada „Papilor de la Avignon”, când puterea politică franceză domina autoritatea papală.
Atât Pentagonul, cât și ambasada SUA pe lângă Sfântul Scaun au respins ferm aceste relatări, descriind întâlnirea drept una „respectuoasă și rezonabilă”, în care au fost discutate teme variate, de la moralitatea în politica externă la situația geopolitică din mai multe regiuni. Cardinalul Pierre, între timp retras din funcție, a confirmat că relatările din presă „nu reflectă ceea ce s-a întâmplat”.
„Scuze, nu-mi aminteam numele!”
Vicepreședintele JD Vance a declarat că dorește să clarifice situația după ce inițial nu și-a amintit numele cardinalului, dar a evitat comentarii suplimentare.
„Scuze! Pur și simplu nu-mi aminteam numele” Aș vrea să vorbesc efectiv cu cardinalul Christoph Pierre și, sincer, cu poporul nostru, pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevăr”, a spus Vance, care a scris recent o carte despre convertirea la catolicism.
Papa Leo al XIV‑lea - primul pontif născut în SUA - a criticat în repetate rânduri acțiunile militare americane în Iran, calificând unele atacuri drept „ilegale și imorale”. În mesajele sale publice, el a cerut liderilor politici să renunțe la logica forței și să aleagă dialogul.
În martie, Papa Leon a sugerat că liderii politici creștini care inițiază războaie ar trebui să meargă la spovedanie și să se gândească dacă urmează învățăturile lui Iisus.
Tensiunile diplomatice au alimentat speculații cu privire la o posibilă vizită papală în Statele Unite în 2026, însă Vaticanul a anunțat că aceasta nu va avea loc.
Papa Leon intenționează însă să viziteze insula italiană Lampedusa, un simbol al crizei migrației, chiar pe 4 iulie, data Zilei Independenței SUA.