„Mica aventură” a unui fotograf la încercarea de a schimba zgarda unui urs negru în stare de hibernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corey Arnold, fotograf şi explorator, a relatat pentru National Geographic „mica aventură” prin care a trecut acceptând să se alăture unui grup care avea scopul să schimbe zgarda cu localizare GPS a unui urs negru.

„Era o zi rece şi senină de februarie. Alături de biologul Wes Larson de la Brigham Young University, fratele lui Wes Larson, Jeff şi asistentul său Jordan urmăream semnalul GPS care indica locul în care se afla ursul negru în Bryce Canyon National Park, Utah. Semnalul ne-a condus spre câteva vizuini pe care le-am găsit goale. Iar spre asfinţit, când ne gândeam să ne întoarcem, o bucată de zăpadă s-a prăbuşit scoţând la iveală o peşteră din care ieşea abur şi un miros specific unui animal sălbatic.”, a spus Corey Arnold.

„Tunelul care ducea în peşteră era destul de strâmt, dar Wes nu a ezitat, înarmat cu sedative a intrat în tunel, urmat de fratele său. Însă după 30 de secunde au ieşit înapoi zburând. Ursul căruia îi puseseră zgarda cu un an şi jumătate în urmă avea 160 kilograme şi era treaz. Când ursul negru hibernează, respiraţia încetineşte, iar temperatura corpului scade suficient cât rata metabolică să se înjumătăţească, dar nu atât de mult încât să nu poată reacţiona în caz de pericol. Din fericire Wes apucase să-l tranchilizeze şi aşteptam ca substanţa să-şi facă efectul.

Am intrat din nou în tunel, însă ursul era în continuare treaz. Am făcut repede o fotografie, dar Wes mi-a spus să mă liniştesc, a pregătit o altă doză de tranchilizant şi am ieşit repede afară. Am încercat să blocăm peştera cu beţe şi rucsaci, însă ursul a trecut de baricada noastră ameţit. După ce Jordan, Jeff şi Wes au încercat să-l imobilizeze, fără să reuşească, ursul negru a căzut sedat lângă un copac. După ce Wes şi fratele său au verificat zgarda, aveam de îndeplinit o sarcină descurajantă, să ducem un urs negru de 160 kilograme înapoi în vizuina sa înainte să se trezească. L-am tras  şi l-am împins cu toţi muşchii, iar până ca efectul sedativului să treacă, am reuşit.”, a mai spus Corey Arnold.

La venirea primăverii, semnalul GPS arăta că ursul şi-a reluat activitatea, evitând orice contact cu oamenii. 

Mai multe pentru tine:
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”