Iranul susține că Donald Trump poate opri cu uşurinţă războiul. „Printr-un singur telefon dat israelienilor”

0
Publicat:

Un oficial din administraţia prezidenţială iraniană a declarat că preşedintele american Donald Trump ar putea opri conflictul „printr-un singur telefon dat israelienilor”.

Donald Trump Foto: Profimedia

Acesta crede că diplomaţia cu Iranul poate fi „relansată cu uşurinţă” dacă Trump le va ordona liderilor israelieni să înceteze atacurile asupra Iranului.

Iranul crede în dialogul civil. Fie direct, fie indirect – nu contează”, a precizat, vineri, Majid Farahani, un oficial din administraţia prezidenţială iraniană, pentru CNN, potrivit News.ro.

Preşedintele Trump poate opri cu uşurinţă războiul printr-un singur telefon dat israelienilor”, a mai afirmat el, reiterând poziţia Iranului conform căreia discuţiile sunt imposibile cât timp bombele israeliene lovesc Iranul.

Farahani a mai spus că Iranul nu va accepta oprirea îmbogăţirii uraniului – activitate despre care Teheranul susţine că are scopuri paşnice – dar a adăugat că anumite concesii sunt posibile.

Poate că nivelul poate fi mai mic, dar nu o vom opri,” a adăugat el.

În ultimele zile, puterile europene s-au alăturat apelurilor americane şi israeliene pentru interzicerea îmbogăţirii uraniului, adoptând o poziţie mai dură asupra acestei chestiuni esenţiale. Franţa a exprimat „o poziţie clară pentru îmbogăţire zero”. a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe francez, Christophe Lemoine.

Iranul susţine că are nevoie de uraniu îmbogăţit în scopuri paşnice, în timp ce produce totodată cantităţi mari de material apropiat de nivelul necesar pentru arme nucleare.

Trump decide în două săptămâni dacă sprijină Israelul militar

Decizia lui Trump de a deschide o fereastră de negocieri de două săptămâni înainte de a hotărî dacă va lovi Iranul a oferit o cale firavă – deşi puţin probabilă – către un acord de pace între Iran şi Israel.

De asemenea, au avut loc discuții vineri, 20 iunie, la Geneva între miniştrii de Externe ai Iranului, Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, împreună cu şeful politicii externe al Uniunii Europene, prima întâlnire faţă în faţă confirmată de acest tip de la începutul conflictului.

După zile întregi de mesaje din ce în ce mai agresive din partea administraţiei Trump, aceasta a deschis posibilitatea evitării unei intervenţii militare. De altfel, chiar şi în tabăra lui Trump pare să existe o divizare clară în privinţa deciziei de a lansa sau nu atacuri directe asupra Iranului.

Dacă America se implică în război”, a declarat Farahani, „există foarte multe opţiuni, iar toate aceste opţiuni sunt pe masă.”

Protestele pro-guvernamentale de vineri, de pe străzile Teheranului, au exprimat furie intensă atât faţă de Israel, cât şi faţă de Statele Unite. Se auzeau scandări precum „Moarte Israelului, moarte Americii” – un slogan obişnuit la astfel de evenimente – în timp ce iranienii îşi exprimau furia faţă de campania de bombardamente.

Trump, tu ameninţi liderul meu”, a spus o femeie echipei CNN. „Nu ştii că naţiunea mea crede că moartea este mai dulce decât mierea?”, a adăugat ea.

Iranul şi Israelul lansează noi atacuri

Între timp, Iranul şi Israelul au lansat noi atacuri reciproce în cursul dimineţii de sâmbătă, la o zi după ce Teheranul a declarat că nu va negocia programul său nuclear sub ameninţare.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, armata israeliană a avertizat asupra unui tir de rachete provenit din Iran, declanşând alerte de raid aerian în mai multe zone din centrul Israelului, inclusiv la Tel Aviv, precum şi în Cisiordania ocupată de Israel, relateză Reuters.

Interceptări au fost vizibile pe cerul deasupra oraşului Tel Aviv, iar exploziile au răsunat în întreaga zonă metropolitană în timp ce sistemele de apărare antiaeriană ale Israelului au reacţionat.

În acelaşi timp, Israelul a lansat un nou val de atacuri asupra unor depozite de rachete şi a infrastructurii de lansare din Iran, a anunţat armata israeliană.

Sirenele au sunat şi în sudul Israelului, a transmis serviciul naţional de urgenţă al Israelului. Un oficial militar israelian a declarat că Iranul a lansat cinci rachete balistice şi că nu există, deocamdată, indicii că vreuna ar fi atins ţinta. Nu au fost raportate victime în urma atacurilor. Serviciul de urgenţă a publicat imagini care arată un incendiu pe acoperişul unui bloc de locuinţe cu mai multe etaje din centrul Israelului. Presa locală a relatat că incendiul a fost provocat de resturi provenite de la o rachetă interceptată. 

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”