Haos la Casa Albă? „Fake News“, răspunde Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump a încercat joi să disipeze impresia puternică a unei preşedinţii disfuncţionale în care se succed plecări într-un ritm neînfrânat, pe fondul unor evoluţii judiciare pline de ameninţări, relatează AFP.

”Fake News (...) adoră să vobească despre haos la Casa Albă, deşi ştiu bine că nu e haos, ci doar o «maşină bine unsă» cu piese înlocuibile!”, a scris el Twitter.

Obiectul atacului prezidenţial? Un articol din New York Times (NYT) potrivit căruia fiica sa Ivanka şi ginerele său Jared Kushner au jucat un rol în plecarea anunţată miercuri a avocatului Casei Albe Don McGahn..

”Ei n-au NIMIC a face” cu asta, a replicat el, după o serie de tweet-uri în care desemnează încă o dată presa drept ”inamicul poporului”.

Rotaţia în rândul cercului apropiat al preşedintelui primei puteri a lumii nu are - în sine - nimic excepţional - cu cât presiunea este mai puternică, cu atât explozia este mai mare.

Însă frecvenţa plecărilor - de bună voia sau cu forţa -, condiţiile uneori rocamboleşti ale anunţării lor şi reacţiile post-factum ale anumitor ”exilaţi” consolidează imaginea unui preşedinte furtunos, care apreciază prea puţin dezbaterea în contradictoriu şi vocile discordante.

În mijlocul verii, una dintre consilierele sale, Omarosa Manigault Newman, al cărei rol exact a fost mereu dificil de precizat, şi-a reglat conturile printr-o carte cu cel care a făcut-o celebră mulţumită emisiunii sale de reality-show "The Apprentice".

Preşedintele Statelor Unite i-a răspuns printr-o salvă de insulte pe Twitter despre această ”nebună” care ”n-a ajuns niciodată nicăieri”.

ROLUL NATIONAL ENQUIRER

În această atmosferă de neîncredere şi sfidare, consilierii apropiaţi preşedintelui întâmpină adesea dificultăţi în a explicita, argumenta sau dezvolta tweet-urile prezidenţiale.

Un fapt revelator este acela că punctul de presă zilnic al purtătorului de cuvânt al Executivului practic a dispărut.

Pe fundal, o serie de anchete în curs, mai ales a procurorului special Robert Mueller privind amestecul rus în alegerile prezidenţiale, otrăvesc "West Wing", care trăieşte în ritmul dezvăluirilor.

Potrivit NYT, Donald Trump şi avocatul său personal Michael Cohen, care tocmai s-a întors spectaculos împotriva fostului său client, au construit eşafodajul unui proiect prin care să se ferească de orice scandal.

În timpul campaniei din 2016, cei doi au intenţionat să cumpere toate informaţiile sensibile adunate din anii '80 despre magnatul newyorkez şi deţinute de către tabloidul National Enquirer. Cei doi nu şi-ar fi dus însă niciodată până la capăt intenţiile, potrivit ziarului.

Ziarul de scandal aparţine grupului de presă American Media, deţinut de către David Pecker, un vechi prieten al magnatului în domeniul imobiliar.

Pecker a acceptat, potrivit presei americane, în schimbul unei imunităţi, să coopereze cu anchetatorii în dosarul plăţilor efectuate către două presupuse amante ale lui Donald Trump cu scopul de a le cumpăra tăcerea.

National Enquirer a acceptat să cumpere exclusivitatea versiunii uneia dintre ele, playmate Karen McDougal, cu 150.000 de dolari.

Preşedintele american ar putea să prezinte versiunea sa cu privire la fapte joi seara, într-un mediu pe care-l apreciază în mod deosebit - ambianţa supraîncinsă a unui miting de campanie.

Aşteptat la Evansville, în Iowa, el a preconizat o ”mare seară” în faţa unei ”mari mulţimi”.

Mai multe pentru tine:
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor