Groenlanda, într-un schimb complex între SUA, Danemarca și Germania. De ce s-a renunțat la această variantă și cum au evoluat în timp intențiile americanilor

În 2019, președintele american Donald Trump și-a exprimat dorința de a cumpăra Groenlanda, teritoriu danez de aproximativ 300 de ani. Atunci, atât danezii, cât și groenlandezii au respins rapid oferta.

Timp de mai mulți ani, însă, abordarea s-a transformat din propunere în amenințare. În decembrie 2024, Trump a scris pe platforma sa de socializare, Truth Social, că „pentru siguranța națională, controlul Statelor Unite asupra Groenlandei este o necesitate”. În ianuarie 2026, președintele a continuat să insiste asupra acestei justificări și nu a exclus folosirea forței militare pentru a prelua controlul asupra insulei.

Din perspectiva experților în relații internaționale, rațiunea invocată de Trump pentru securitatea națională nu pare justificată. Groenlanda, la fel ca SUA, este membră NATO, ceea ce implică un pact de apărare colectivă, iar un atac asupra unei țări membre ar declanșa răspunsul alianței. În plus, un acord de apărare din 1951 permite deja SUA să construiască baze militare în Groenlanda pentru protecția regiunii.

Interesele americane în Groenlanda au rădăcini istorice

Statele Unite au încercat să achiziționeze Groenlanda de mai multe ori, relatează publicația Fortune. În 1867, secretarul de stat William Seward a propus cumpărarea Groenlandei și a Islandei pentru 5,5 milioane de dolari (aproximativ 125 milioane astăzi), însă Congresul era încă preocupat de achiziția Alaskăi. În 1910, ambasadorul SUA în Danemarca a propus un schimb complex între Germania, Danemarca și SUA: Groenlanda ar fi fost cedată SUA, iar insulele filipineze ar fi ajuns la Danemarca și apoi la Germania, care ar fi returnat Schleswig-Holstein Danemarcei. Propunerea a fost respinsă rapid ca fiind „prea îndrăzneață”.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă a ocupat Danemarca, iar SUA au preluat rolul de protector al Groenlandei și Islandei, construind baze militare, aeroporturi și stații radar. Groenlanda avea o poziție strategică în Atlanticul de Nord și resurse importante, precum criolitul, util la producția de aluminiu.

În 1946, administrația Truman a oferit 100 milioane de dolari pentru achiziția Groenlandei, considerând-o vitală în contextul Războiului Rece. Proiectul secret Operation Blue Jay a dus la construirea bazei Thule, redenumită astăzi Pituffik Space Base, un punct esențial pentru supravegherea spațială și sistemele de avertizare NATO.

Autoguvernarea și rolul Groenlandei

După război, Danemarca a recunoscut Groenlanda ca teritoriu propriu. În 1953, Groenlanda a obținut drepturi constituționale și a devenit o țară în cadrul Regatului Danemarcei. În 1979 a primit autoguvernare, iar în 2009 a devenit o țară autonomă, păstrând statutul de membru al Regatului Danemarcei, alături de Danemarca și Insulele Feroe. Recent, guvernul danez i-a oferit Groenlandei un rol mai important în Consiliul Arctic, promovând cooperarea în regiune.

Ce urmăresc SUA în Groenlanda

Strategia de securitate națională a administrației Trump din 2025 identifică trei amenințări în emisfera vestică: migrația, traficul de droguri și crimele, și influența crescândă a Chinei. Două dintre aceste amenințări nu se aplică Groenlandei, însă insula are resurse bogate de minerale rare, precum neodim, disprosium, grafit, cupru și litiu. China a încercat să dezvolte exploatări miniere în Groenlanda, dar Danemarca a intervenit finanțând aeroportul și infrastructura necesară.

Mineralele rare sunt critice și pentru Uniunea Europeană, 25 dintre acestea fiind disponibile în Groenlanda. Controlul asupra resurselor este considerat de administrația americană o chestiune de securitate națională, pentru a limita accesul Chinei. Peste 60% din aceste minerale sunt extrase în China, iar 90% sunt procesate acolo, oferind Chinei un avantaj uriaș în negocierile comerciale.

Trump, mai degrabă decât să caute să „cumpere” Groenlanda, folosește presiunea asupra insulei pentru a asigura acorduri economice favorabile SUA și a limita influența Chinei. Această formă de diplomație forțată poate afecta dezvoltarea politică și economică a Groenlandei și a Europei, iar expertul Steven Lamy consideră că poziția lui Trump subminează ordinea internațională și statutul SUA ca lider responsabil al acesteia.