Foto Dosarele Epstein. Droguri și prezervative, găsite după o petrecere a prințului Andrew la una dintre cele mai îndrăgite reședințe ale Familiei Regale

0
Publicat:

O fotografie publicată în acest weekend, ca parte a unui set incriminator de 300.000 de documente din așa-numitele Dosare Epstein, ridică noi semne de întrebare cu privire la ceea ce s-a întâmplat, de fapt, într-una dintre cele mai îndrăgite reședințe ale Familiei Regale.

Prințul Andrew și Jeffrey Epstein FOTO Arhivă

Imaginea alb-negru îl arată pe Andrew, rămas fără titlurile regale luna trecută, tolănit pe genunchii a cinci femei îmbrăcate elegant.

Data și locul exact al fotografiei nu au fost făcute publice, însă presa britanică dezvăluie că aceasta surprinde o scenă zgomotoasă de la o petrecere organizată de Andrew pentru pedofilul Jeffrey Epstein și iubita acestuia, Ghislaine Maxwell, la Sandringham, la începutul lunii decembrie 2000, cu ocazia împlinirii a 39 de ani de către Maxwell, scrie Daily Mail.

Și, în contrast flagrant cu descrierea oferită de Andrew, care a minimalizat evenimentul, au apărut acuzații potrivit cărora petrecerea de la reședința privată iubită de regina Elisabeta a II-a, din Norfolk, a fost unul decadentă.

Lubrifianți, prezervative și droguri menite să intensifice experiențele sexuale ar fi fost descoperite după petrecere, potrivit unei cărți explozive. Deși nu apare în fotografie, se înțelege că Epstein, acuzat de abuzarea a 1.200 de femei și fete, a fost prezent la eveniment.

Cartea Moștenirea Windsor, semnată de Robert Jobson, susține că băile erau pline de astfel de obiecte, inclusiv de droguri sexuale cunoscute sub numele de „poppers”. Citând o „sursă de la palat”, Jobson scrie: „Personalul a rămas șocat când a descoperit că băile nu erau aprovizionate doar cu articole de toaletă, ci și cu poppers, lubrifianți și prezervative.”

Fotografia îl arată pe Andrew, zâmbind larg către cameră, purtând papion și frac, cu fața foarte aproape de picioarele goale ale uneia dintre femei, ale căror identități au fost protejate de avocați ai Guvernului Statelor Unite.

Maxwell, care ispășește o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru că l-a ajutat pe Epstein să abuzeze fete minore, apare în fundal, alături de o altă femeie, a cărei identitate este, de asemenea, protejată.

Fotografia a fost realizată într-un salon de la Sandringham, folosit ca living atunci când Familia Regală se află în reședință. Tradițional, familia se adună în această încăpere pentru ceaiul de după-amiaza din Ajunul Crăciunului și din nou în ziua de Crăciun, pentru a urmări discursul Regelui.

Autorul regal Andrew Lownie a declarat aseară că fotografia petrecerii organizate de Andrew în inima reședinței Sandringham, care are 237 de camere, „își va îngrozi familia”. „Este unul dintre sanctuarele lor private, iar ei vor fi îngroziți de faptul că Andrew l-a tratat ca pe un simplu loc de distracție și de epatare în fața prietenilor săi.”

Imaginea a fost realizată într-un salon de la Sandringham FOTO US Department of Justice

Imaginea este doar una dintr-o serie de fotografii extraordinare care arată accesul la înalta societate pe care fostul prinț i l-a oferit lui Epstein și lui Maxwell.

Într-o altă fotografie, făcută publică vineri de Departamentul de Justiție al SUA, Epstein și Maxwell apar alături de Andrew în loja regală de la Ascot. Cei doi au fost invitații personali ai lui Andrew pe 22 iunie 2000, de Ladies’ Day, eveniment la care au participat și regina Elisabeta a II-a și Regina Mamă. Andrew l-a descris ulterior pe Epstein drept „însoțitorul său” și nu un invitat al Familiei Regale.

Dosarele publicate includ și o fotografie cu Epstein și Maxwell la vânătoare, pe terenurile de la Balmoral. Fostul prinț i-ar fi invitat pe cei doi să stea la domeniul scoțian în 1999.

Andrew a fost urmărit constant de acuzații potrivit cărora ar fi agresat sexual o tânără de 17 ani la acea vreme, Virginia Giuffre, după ce aceasta a fost trafică de Epstein. El a negat în repetate rânduri și cu vehemență toate acuzațiile.

Pe lângă pierderea titlurilor, Andrew va părăsi Royal Lodge, un conac cu 30 de camere din Windsor Great Park, urmând să locuiască, la începutul noului an, într-o proprietate situată într-o zonă izolată a domeniului Sandringham.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul