Video Donald Trump anunță un plan pentru reducerea costurilor medicale din SUA, în plină campanie pentru alegerile de la jumătatea mandatului

0
Publicat:

Președintele american Donald Trump a prezentat joi un plan de reducere a costurilor asistenței medicale, o temă centrală în campania pentru alegerile de la jumătatea mandatului și un punct sensibil pentru administrația sa.

Președintele american Donald Trump. FOTO: EPA-EFE

„Planul nostru vă pune pe dumneavoastră pe primul loc şi vă pune mai mulţi bani în buzunare”, a declarat liderul de la Casa Albă, într-un mesaj video publicat pe rețeaua X de Casa Albă.

Cu toate acestea, implementarea măsurilor va necesita aprobarea Congresului, unde republicanii dețin o majoritate slabă, iar opoziția democrată se anunță fermă, relatează AFP și Agerpres.

Donald Trump susține că proiectul său, deocamdată prezentat doar în linii generale, va duce la scăderea prețurilor medicamentelor, care sunt considerabil mai mari în Statele Unite decât în alte țări dezvoltate.

Totodată, președintele Trump propune redirecționarea fondurilor care subvenționează în prezent companiile private de asigurări, astfel încât acestea să ajungă direct la gospodării, argumentând că sistemul ar fi mai avantajos pentru populație.

Costul asistenței medicale reprezintă una dintre principalele teme ale alegerilor din toamnă, când vor fi reînnoite toate mandatele din Camera Reprezentanților și o treime din cele ale Senatului.

Potrivit unui sondaj AP/Norc, 52% dintre americani consideră că politicile lui Donald Trump au avut până acum un impact negativ asupra cheltuielilor lor medicale.

Anunțul vine pe fondul tensiunilor dintre democrați și republicani legate de subvențiile pentru programul Obamacare. După expirarea acestora, la 31 decembrie, milioane de americani s-au confruntat cu creșteri semnificative ale primelor de asigurare. Datele federale arată că aproape 1,5 milioane de persoane au ales să nu își mai reînnoiască polițele pentru 2026, rămânând fără acoperire medicală.

Statele Unite nu dispun de un sistem public universal de sănătate și cheltuiesc mai mult decât orice altă țară dezvoltată pentru acest sector. Conform celor mai recente date ale OCDE, peste 17% din PIB-ul american este alocat sănătății, față de o medie de aproximativ 9% în restul statelor dezvoltate. În același timp, speranța de viață este de 78,4 ani, cu aproape trei ani sub media OCDE.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump